Cel puţin aşa se spune în popor, în această zi în care este celebrat Sfântul Ioan Botezătorul.

Potrivit tradiţiilor, în această zi se încheie Sărbătorile de Iarnă începute pe 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae.

Potrivit site-urilor de specialitate, în această zi, în trecut, avea loc Torontoiul sau Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospăţul final ce încheie astfel ciclul Sărbătorilor de Iarnă.

Iordănitul femeilor presupunea ca nevestele bătrâne să le primească în grupul lor pe cele mai tinere. Le duceau la râu să le stropească şi apoi întindeau o masă comună.

De asemenea, un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Se zice şi că, dupa Sf. Ion se botează gerul, adica gerul începe să nu-şi mai facă simţită prezenţa.

Sfantul Ion este considerat şi ocrotitorul pruncilor, iar cine nu se veseleşte in Ziua Sf. Ion va fi trist tot anul.
Redacţia Giurgiu Net urează tuturor sărbătoriţilor zilei să fie sănătoşi, veseli, încrezători şi să aibă reuşite la fiecare pas! La Mulţi Ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.