Evenimentele rutiere s-au petrecut marţi, 5 ianuarie.
Primul a avut loc, în jurul orei 15.00, pe Drumul Judeţean 411, în Brăniştari, când un bărbat, de 55 de ani, din Stoeneşti, aflat la volanul unei Dacia Duster, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. Astfel că, în curbă, a pierdut controlul asupra autoturismului și s-a răsturnat în șanț.
„În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerului dreapta faţă, un bărbat de 38 ani, comuna Frătești, județul Giurgiu, care a fost transportat cu un autoturism particular, la un spital din București”, anunţă poliţiştii giurgiuveni.
Într-un comunicat de presă, oamenii legii anunţă şi că, tot marţi, dar pe DN5, în afara localităţii Remuş, un localnic a fost rănit grav în urma unui alt accident rutier.
Astfel, un bărbat, în vârstă de 61 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan, circulând pe banda 1 de mers către Giurgiu, nu a păstrat distanţa de siguranță în mers şi l-a accidentat grav pe I. M., un bărbat de 46 ani, din comuna Frătești, județul Giurgiu, care se deplasa pe bicicletă în aceeași direcție de mers.
Bărbatul din Frăteşti a fost rănit grav, spun oamenii legii care precizează că bicicleta era echipată corespunzător, însă biciclistul nu purta vesta reflectorizantă.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgenţă Giurgiu.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.