Zeci de giurgiuveni, oameni simpli, politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cei ai structurilor Ministerului de Interne şi ai celui al Apărării s-au reunit, marţi, 22 decembrie, în faţa Teatrului „Tudor Vianu”. La Monumentul Eroilor din apropiere au fost depuse coroane de flori, în memoria românilor care şi-au pierdut viaţa în Decembrie 1989.

Ulterior, coroane de flori au fost depuse- din partea autorităţilor locale, judeţene, a partidelor politice şi a reprezentanţilor MAI şi MApN, cât şi ai Asociaţiilor de Veterani sau de Revoluţionari- şi la Monumentul Eroilor de la Biserica Eroilor.

Pe de altă parte, mai multe personalităţi politice giurgiuvene care nu au putut ajunge la eveniment, au postat pe Facebook gândurile lor cu privire la această zi. Acest lucru l-a făcut şi liderul PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău.bada bun

„Ieri s-au împlinit 26 ani de la Revoluţia română din 1989 şi, totodată, au fost comemorate victimele care au plătit cu sânge pentru ca noi toți să fim liberi. 
A trecut ziua de 21 Decembrie şi mărturisesc că sunt mâhnit de faptul că aici, pe Facebook, nu am văzut multe postări sau comentarii referitoare la 21-XII-1989, ziua care a schimbat totuși un regim comunist și ostil, un regim odios cum ar spune Petre Țuțea. Preţul democraţiei a fost de 1.104 morţi şi 3.321 răniţi. 
La Giurgiu, în timpul manifestaţiilor de protest, 6 oameni au fost ucişi iar 15 răniţi. În semn de recunoştinţă, v-aş îndemna pe fiecare dintre voi să vă aduceţi aminte cu pioşenie de martirii Revoluţiei române. 
Dumnezeu să-i aibă în grijă pe eroi!”, a scris Niculae Bădălău pe pagina sa de Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.