Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au intervenit, în perioada 18-21 decembrie, la 49 de situaţii de urgenţă, din care 44 au fost intervenţii SMURD, trei incendii, dar au intervenit şi la două accidente rutiere.

Astfel, pe 18 decembrie, pompierii giurgiuveni au fost chemaţi să intervină în Iepureşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă

„La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă aparţinînd Gărzi de intervenţie Mihăileşti şi o ambulanţă. Datorită  intervenţiei rapide şi a eforturilor depuse s-a reuşit localizarea şi stingerea rapidă a incendiului înainte ca acesta să se propage la întreaga locuinţă. A ars mobilierul din încăpere, instalaţia electrică o parte din acoperiş”, anunţă reprezentanţii ISU Giurgiu, printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, sâmbătă dimineaţa, pe 19 decembrie, pompierii au intervenit în municipiul Giurgiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe dezafectat.

„La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă aparținând Detaşamentului de pompieri Giurgiu. Datorită  intervenţiei rapide şi a eforturilor depuse s-a reuşit localizarea şi stingerea rapidă a incendiului înainte ca acesta să se propage. Au ars aproximativ 20 kg lemne”, este precizat în comunicat.

Tot pe 19 decembrie, dar în jurul orei 23.00, pompierii giurgiuveni au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit un autoturism marca Logan.

„Datorită intervenţiei rapide s-a reuşit localizarea şi stingerea rapidă a incendiului înainte ca acesta să se propage la întreg autoturismul. Au ars elementele din plastic aferente părţii din faţă a autoturismului”, spun pompierii.

În comunicatul menţionat, ei dau detalii şi cu privire la intervenţia la cele două accidente rutiere în cazul cărora a fost solicitată Descarcerare.

Primul eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineaţa, în Daia.

„La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, aparținând Detaşamentului de pompieri Giurgiu. După executarea recunoaşterii s-a constatat că nu existau victime încarcerate”, este precizat în comunicatul celor de la ISU.

Tot duminică, dar după-amiaza, pomperii au intervenit la un accident, în Mihăileşti. „La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, aparținând Gărzii de intervenţie Mihăileşti. După executarea recunoaşterii s-a constatat că existau două victime din care una încarcerată. S-a acţionat pentru descarcerarea victimei după care a fost predată echipajului SMURD”, mai anunţă pompierii giurgiuveni.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.