Chiar dacă şi ei fac eforturi, de multe ori, pentru a avea pe masă bunătăţi, cu ocazia sărbătorilor, unii vârstnici din Giurgiu se gândesc mereu la semenii lor. Însă nu doar se gândesc, ci pun mână de la mână, dar caută sprijin şi la cei care pot oferi, şi pregătesc surprize acelora mai năpăstuiţi.
Aşa se întâmplă, şi de Paşte şi de Crăciun, cu reprezentanţii Asociaţiei „Clubul Pensionarilor” Giurgiu. Ca în fiecare an, ei au pregătit sute de pachete cu alimente pentru bătrânii fără posibilităţi financiare.
„Am pregătit 200 de pachete cu alimente şi dulciuri pentru pensionari cu venituri mici. Ne bucurăm pentru că ceea ce le-am oferit le va fi de folos şi le dorim să petreacă sărbătorile în linişte!”, spune preşedintele „Clubului Pensionarilor”, Florea Cornea.
Tot el a anunţat şi că o altă mare surpriză pentru o familie de pensionari săraci a venit de la firma „Phoenix”. Cea care o patronează, Cristina Cristea, a oferit un boiler familiei respective.