Breakingnews, premieră naţională, mondială şi intergalactică: PNL-iştii şi-au… „sculptat” un Decalog politic în perspectiva alegerilor din 2016 şi nu numai. Adică, au stabilit un set de criterii de integritate pentru candidaţii în numele PNL la locale, parlamentare şi altele.

(Despre uluitorul, nemaivăzutul, dătător de lacrimi gest- venit, au spus liberalii, ca urmare a nevoii de schimbare pe care a clamat-o „poporu’” în Piaţa Universităţii- au vorbit, vineri, în conferinţă de presă, copreşedinţii de la Giurgiu, Dumitru Beianu şi Gheorghe Ştefan)

„Decalogul” liberalilor conţine, evident, 10 „porunci” şi pe fiecare în parte le-a citit, cu seriozitate, Ştefan. Ştirea îmi pare a fi cu totul şi cu totul alta: aceea că toată treaba e flexibilă. Adică? Adică, o să-l mai modifice şi ei, pe ici pe colo, prin punctele esenţiale…

Şi d-aici începe pamfletul.

Cele zece porunci ale Decalogului PNL versus originalele 

(cele din urmă nu sunt puse- toate- în ordine, dar or avea ordinea lor…)

 

Prima poruncă: Lustraţie: ( „Să nu-ți faci chip cioplit”)

-Băăăi! Băi!

-Nu, mă’, băieţi, treaba e flexibilă, nu vă temeţi! Şi mai modificăm, la o adică, prin punctele esenţiale! Uite, de exemplu, adăugăm acum aşa: „să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit”. E? Nu te-au prins, eşti pe funcţie!

A doua poruncă: Traseism( „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”)

-Băăăi, aţi înnebunit? Ce schimbare, ce criterii, ne ducem sub 15%. Şi-aşa cam pe acolo, doctrinar vorbind, trebuia să fim. Hai, mă, că oricum au uitat de tot ce s-a întâmplat, terminaţi cu d-astea! Uite, vine Cioloş la noi… Ce, vreţi să ne desfiinţăm?

-Nu, mă, băieţi, ce dracu’, v-am zis că treaba e flexibilă şi-o mai flexibilizăm, la o adică: Să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziune.

Eeee? Ai doar două, ai scăpat, eşti ca şi nou, sus pe funcţie! Te-ai dus doar la unul şi te-ai întors de vreo 4 ori? Nu scrie la Decalog. Ori îl facem interpretabil, ori nu suntem români!

 

A treia poruncă: Nepotism(„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta…”)

-Uite, mă, ce fac ăştia!

– E, p-asta n-avem cum s-o flexibilizăm prea tare, dar, ca să vă calmaţi, zicem aşa: „Să nu fi angajat în funcţii în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus soţia, soţul, rude sau afini de gradul 1”. Daţi-i repede afară, angajaţi-i la vecinu’, el vi-i dă p-ai lui şi urcaţi rapid rude de gradul II şi III. Până uită ăştia.

 

A patra poruncă: Contractele şi relaţia cu statul ( „Să nu fii desfrânat!”)

Adio, spunea Gheorghe Ştefan(Giurgiu), candidaţi cu firme cu afaceri cu statul!!! Jap, palmă după ceafă. Păi, la Giurgiu, frate…

Bine, hai, scriem flexibil, aşa, şi mai flexibilizăm, pe parcurs, la o adică: Să nu fie implicate în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia.

-Alta-i viaţa! Ce Decalog frumos avem!

 

A cincea poruncă: Fals în declaraţii(„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești…”)

-Gata, eu nu mă mai joc!

-Stai, fratele meu, că treaba e flexibilă şi-o flexibilizăm noi, la maximum, pe parcurs, după ce mai uită ăştia. Nu te prind, sus pe funcţie. Scriem şi noi aşa: „Să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declaraţia de avere sau de interese”.

 

A şasea poruncă: Incompatibilitate şi conflict de interese („Să nu iei în deșert Numele Domnului”)

-Nu se poate!

-Nu mai striga, mă, că şi dacă se întâmplă, până dovedesc ăştia, cu recursuri, trec două mandate, liniştit. Scriem şi noi, flexibil, aşa şi flexibilizăm la maximum, la o adică, prin punctele esenţiale: „Să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese”.

 

A şaptea poruncă: Atitudini discriminatorii ( Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”)

Hai că asta e cea mai simplă, ca la Bac, aproape toţi luaţi 10 la sport.

„Să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii”.

 

A opta poruncă: Datorii la buget („Să nu ucizi”)

-Doamne, cine-s consilierii voştri? Şi-au bătut joc de voi!

-Gura, că-i flexibilă treaba, şi-o, ştiţi voi, la o adică, prin punctele esenţiale. Scriem şi noi aşa:  „Să nu înregistreze datorii la bugetul local (persoană fizică)”. Nu contează ce datorii aveţi cu firmele…

-Hiii, Dorele, ţi-ai plătit apa, mă?

-Nici căldura!

-Aveţi timp până pe 11!

 

A noua poruncă: Plagiat( „Să nu furi”)

Păi, eu mai ştiu, şefe, ce-am făcut eu prin liceu, facultate, uite, Tobă de carte eram…

-Taci şi roagă-te să ajungem la Putere! Şi să avem cât mai multe pixuri, da!

„Să nu fi fost dovedit prin decizie judecătorească definitivă că a obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat”.

 

A zecea poruncă: Probleme penale…

 Original:Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.” AMIN!

 

Inflexibila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.