Am tresărit, în timpul conferinţei de presă a liberalilor giurgiuveni, vineri, 27 noiembrie, atunci când purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, viceprimarul Liviu Popazu, a declarat: „Avem de gând să facem o campanie altfel decât (cele de…, probabil, n.r.)până acum”.

A venit cu această completare, după ce a spus că partidul pe care îl reprezintă se va prezenta în alegeri cu un program bazat pe dorinţele cetăţenilor, descoperite prin intermediul deja faimosului lor sondaj de opinie.

În percepţia mea, „o altfel de campanie”, treabă spusă de un om politic decent şi serios, nu poate suna decât pozitiv. Ceea ce a confirmat, ulterior, în timpul conferinţei, declarativ, şi deputatul Florian Nicolae, rugat să dezvolte declaraţia colegului. „O campanie bazată pe proiecte, pe prioritizarea investiţiilor, pe nevoile comunităţii. Sunt convins că nici cei de la celelalte partide nu vor avea o campanie agresivă…”, a subliniat Nicolae.

Ce frumos sună! Dar fie sunteţi într-o gravă eroare, fie ne credeţi tembeli.

De când sunt în presă şi-am trecut cu pixul prin câteva campanii electorale( şi aici ştiu că-mi dau dreptate şi  colegii mult mai experimentaţi), agresivitate ca a PDL-iştilor, ulterior a PMP-iştilor şi culminând cu a PNL-iştilor- la prezidenţiale, nu mi-a fost dat să văd. Pe cuvântul meu! Agresivitate verbală, desigur. Deocamdată…

Mă refer mai puţin la lideri(deşi doamna Gorghiu, de exemplu, nu îmi pare a vă face cinste), cât la cei din subordinea lor. Fără să generalizez: la unii activişti, simpatizanţi, membri, vicepreşedinţi, tineri, doamne- uneori.

Domnilor, cu tot respectul, dumneavoastră aţi văzut ce se întâmplă pe Facebook, în ultima perioadă? Nu degeaba zicea actualul edil că s-a trecut de la „Jedi” la „Atacul clonelor”. Este incredibil câtă agresivitate, câtă răutate, câte frustrări politice zac în cei care îşi fac conturi false şi înjură, efectiv, înjură! Chiar nu aveţi cunoştinţă de d-alea cu… morţi, cu… mame nevinovate, cu urări de moarte, cu jigniri la adresa membrilor familiei unuia sau altuia, cu apelative imposibil de reprodus, cu acuzaţii fără dovezi? Cu ziarişti care care lovesc în alţii, în alţi ziarişti. Uneori pe faţă, alteori folosindu-se de conturi false. E o mahalageală unică, spun cei care ştiu mai bine decât mine, înregistrată, la Giurgiu, în preajma alegerilor. Dacă nu mă credeţi, vin cu dovezi.

Domnilor liberali, simpatizanţii dumneavoastră, chiar unii dintre membri…, cum să zic, pentru că mie îmi displac profund jignirile, cei pe care vă bazaţi, pe care-i lăudaţi, pe care-i băgaţi la înaintare, ori nu vă ascultă, ori dimpotrivă. Şi-atunci, ce înseamnă „altfel”?

Nu pun la îndoială bunele intenţii ale lui Liviu Popazu, nici pe-ale lui Florian Nicolae, dar e ciudat, nepotrivit, să spuneţi asta în atare condiţii.

A, sau poate aveţi dreptate. N-aţi zis „de acum încolo” va fi o „campanie altfel”, ci doar atunci…

Până atunci, însă, Dumnezeu cu mila!

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here