Afirmaţia a fost făcută, luni, 16 noiembrie, în conferinţă de presă.

Liviu Dragnea a declarat, astfel că Guvernările Ponta au reușit să îndrepte aproape toate nedreptățile sociale făcute de PDL și Traian Băsescu și să pună economia în direcția potrivită, a declarat luni președintele PSD, scrie Agerpres.

„În mai 2012, Uniunea Social Liberală care exista atunci a preluat guvernarea cu un program politic și economic foarte ambițios. Alegerile din decembrie 2012 au marcat eșecul politicilor de austeritate ale PDL și ale lui Traian Băsescu, într-o manieră cât se poate de categorică, dată chiar de rezultatul alegerilor. În aproape patru ani de guvernare s-a reușit să se îndrepte aproape toate nedreptățile sociale făcute de PDL și Traian Băsescu și economia să fie pusă în direcția potrivită”, a afirmat liderul social-democraților.

Ca exemplu, Dragnea a spus că, în prezent, „în conturile în valută ale țării sunt 6,2 miliarde de euro, cu două miliarde de euro mai mult decât în 2012”.

„Și, de asemenea, se lasă foarte mulți bani în conturile Trezoreriei, bugetul fiind pe excedent după 10 luni de zile”, a precizat președintele PSD.

Liviu Dragnea a menționat că în 2012 s-a pornit de la „0,6% creștere economică, 5,4% — șomaj, minus 3% deficit bugetar, salarii tăiate cu 25%, pensii reduse”. „PIB-ul României era de 133 miliarde de euro, iar astăzi este de 158 miliarde de euro. Aceea era România după 10 ani de mandat al lui Traian Băsescu. În decembrie 2012, după câștigarea alegerilor, noi, împreună cu partenerii noștri, ne-am asumat obiective care au fost duse la îndeplinire chiar și după desființarea USL”, a susținut președintele PSD.

El a subliniat că, la acest moment, „România are una dintre cele mai mari rate de creștere din Europa, 3,7% în primele nouă luni din 2015, față de primele luni din 2014”.

„În ultima prognoză din noiembrie 2015, Comisia Europeană estimează o creștere economică a României de 4,1% în 2016, care se pare că va fi una dintre cele mai mari din Europa, dacă nu cea mai mare”, a afirmat președintele PSD.

Potrivit lui Dragnea, în timpul guvernărilor Ponta s-a reușit crearea a 320 de mii de noi locuri de muncă. „Practic, de la 4,27 milioane de angajați la 4,57 milioane. Prin urmare, șomajul a scăzut la 5,2%. Scăderea șomajului în paralel cu creșterea salariilor arată că avem o creștere economică sănătoasă, care este și simțită de oameni și de către companii”, a spus el.

De asemenea, liderul social-democraților a menționat că „deficitul bugetar a scăzut de la 5,4% din PIB în 2011, la 1,5% din PIB în 2015”.

„Prin urmare, România s-a împrumutat mai puțin în exterior și pe piața internă pentru că economia a mers bine și au fost bani. (…) În felul acesta Guvernul a reușit să aibă bani pentru a face două lucruri fundamentale, să crească puterea de cumpărare a majorității românilor prin creșterea veniturilor și reducerea taxelor și să încurajeze mediul de afaceri prin măsuri corecte, incluse în Codul fiscal”, a spus Dragnea.

La prezentarea bilanțului guvernărilor Ponta au mai participat secretarul general al PSD, Marian Neacșu, și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

Articol Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.