Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu anunţă că, de mai bine de un an, centrul menţionat nu este ocupat la capacitatea sa de 60 de locuri. În prezent, sunt găzduiţi acolo 40 de vârstnici.

Toate primăriile din judeţ au primit informare de la DGASPC cu privire la ofertele centrului şi condiţiile de admitere. Chiar şi aşa, cererile rămân foarte puţine, este precizat într-un comunicat de presă.

„În multe judeţe, locurile în căminele pentru persoane vârstnice reprezintă o problemă, nefiind locuri disponibile decît în cămine private. Centrul pentru persoane vârstnice de la Mironeşti dispune de locuri, însă nu sunt solicitări. O condiţie de admitere este ca solicitantul să aibă domiciliul sau reşedinţa în judeţul Giurgiu, însă nu am avut, în ultimele 3 luni, decât 6 cereri”, spune Daniela Stănescu, coordonator al acestui centru.

În Centrul de la Mironeşti persoanele vârstnice beneficiază de găzduire, hrană, asistenţă medicală, consiliere psihologică, activităţi recreative şi de petrecere a timpului liber.

Costul lunar al întreţinerii unei persoane vârstnice în centru este de 1.360 lei,  bani pe care persoana vârstnică îi poate achita din pensie, fără a  i se  putea reţine mai mult de 60% din pensie (restul contribuţiei, precum şi întreţinerea pentru persoanele fără venituri se acordă de Consiliul Judeţean Giurgiu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.