Dacă din pricina întârzierilor privind depunerile şi verificările cererilor pentru plata subvenţiei pe suprafaţă aceasta din urmă încă nu a fost plătită, există totuşi şi o veste bună.
A prezentat-o într-o recentă conferinţă de presă directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), Carmen Miron.
„Le transmit fermierilor să-şi verifice conturile! Subvenţia la motorină a fost deja achitată, încă de săptămâna trecută. La nivelul judeţului Giurgiu sunt 9 fermieri pe zootehnie, cu o valoare totală de aproape 250.000 de lei şi 287 de fermieri în sectorul legumicol cu aproape 4 milioane de lei. Sumele sunt pentru trimestrele I şi II”, a precizat Miron.