În martie 2014, contractarea unui împrumut de către municipalitatea giurgiuveană- pentru refinanţarea altora făcute în mandatul fostului liberal Lucian Iliescu- primea, în repetate rânduri, un NU categoric din partea celor de la PNL. Ba chiar, dacă nu mă înşeală memoria, tocmai împrumutul respectiv a deschis seria „chiulului” consilierilor(liberalii, mai întâi, aşadar) de la ordinarele CL-ului, practica mutându-se, curând, şi la judeţ.

Ce motivau liberalii? Că împrumutul cu pricina nu ar fi fost avantajos pentru municipalitate, deşi, chiar dacă perioada de returnare însemna mai multe mandate ulterioare, era demonstrat că ratele deveneau cu mult mai mici decât cele lăsate în urmă de fostul primar. Ce-i drept, pe lângă acoperirea creditelor vechi, lui Nicolae Barbu îi rămâneau, acolo, câteva miliarde de lei vechi pe care, evident, voia să le investească în lucrări în oraş. Acum, dacă „opoziţia” poate să şi împiedice vreo investiţie, astfel încât puterea să cadă, probabil că o şi face. De-aia ne merge aşa de bine…

Numai că, tot în 2014, consilierii PNL au revenit la sentimente mai bune şi au acceptat contractarea împrumutului respectiv. Fără vreo explicaţie şi nici nu li s-a mai cerut vreuna, pentru că n-avea sens.

Iată că, acum, la un an şi jumătate distanţă, istoria pare a se repeta, numai că împrumutul de acum are o importanţă incomparabilă.

Luni, 2 noiembrie 2015, în şedinţă extraordinară, a fost supus aprobării un punct cu privire la contractarea, prin Trezorerie, a unui împrumut de 4,5 milioane de lei. Banii sunt necesari asigurării încălzirii în sistem centralizat, iarna aceasta.

De ce este nevoie de împrumut? Se ştia deja că cei din Guvern au declarat că nu mai acordă bani primăriilor pentru acest domeniu, ci au creat o facilitate, respectiv un împrumut prin Trezorerie. Este nevoie, aşa cum a explicat Barbu, de o sumă consistentă atât pentru pornirea centralei termice a Global Energy Production(GEP), cât mai ales pentru cumpărarea în avans de gaz natural.

„Situaţia este şi mai dificilă, din vară, de când Global Energy Production a ajuns într-o situaţie fără precedent, odată cu intrarea în insolvenţă prin faliment a fostului SCUT, s-a decis ca GEP să aibă o răspundere solidară. Chiar dacă GEP a făcut contestaţie la decizia ANAF în acest sens, Codul Fiscal prevede că decizia se aplică, totuşi, aşa că societatea are, în acest moment, conturile blocate. Se încearcă, acum, deblocarea lor şi ieşirea din impas”, a declarat, în plenul şedinţei, Nicolae Barbu.

Pentru oricare este clar că soluţia ca CET-ul să funcţioneze trebuie căutată în fonduri externe, dar se pare că acest lucru contează mai puţin, când politicul îşi bagă coada. Consilerul PNL Mirela Ciulacu de exemplu, cu temele făcute, l-a întrebat pe primar: de ce este nevoie de o sumă aşa de mare, că să ia una mai mică, măcar. Barbu a explicat că suma acoperă, oricum, doar lunile până în februarie, inclusiv, urmând ca pentru martie, banii să fie daţi de la bugetul local.

Apoi, Marian Măroiu(tot PNL) l-a urecheat şi el pe Barbu că de ce s-a lăudat că Guvernul asigură 80% din banii pentru funcţionarea CET şi acum vine să facă împrumut. Edilul şef i-a explicat că procentul respectiv se referă la lucrări de investiţie şi nu la funcţionarea centralei.

Cu toate astea, Florian Velicu(PPDD, dar cunoscut ca apropiat al PNL) l-a certat pentru acelaşi lucru.

Şi primarul a mai explicat o dată. La fel şi viceprimarul Alexandru Vladu, întrerupt cu ţipete de Marian Măroiu care, enervat la culme de explicaţiile- de bun simţ, de altfel, a cerut să se treacă mai repede la vot.

Bun. Şi-acum, cum credeţi că se vede din afară ceea ce s-a întâmplat azi, cu împrumutul pentru căldură? Nu cumva aşa: ia, măi, domn’ primar, să îţi arătăm noi ce înseamnă opoziţie! Să îţi arătăm noi că dacă muşchii noştri nu vor, nu iei împrumut pentru încălzire, că noi suntem puternici… Şi bineintenţionaţi, cinstiţi, deloc implicaţi politic în Consiliul Local unde fix politică n-ar trebui să facă nimeni, nu?

A, era să uit, consilierii PNL nu au votat împotrivă, ci s-au abţinut, care-i, practic, tot aia, dar mai dulce, aşa. Ce drăguţ!

Mai grav ar fi să se abţină şi cetăţenii, la urne, anul viitor…

Cătălina Sfetcu

 

P.S. În urma unor comentarii pe Facebook, cu privire la acest subiect, ataşez filmarea integrală a şedinţei extraordinare a Cl Giurgiu pentru ca giurgiuvenii să poată decide singuri care este adevărul.

Vedeţi şedinţa AICI: https://www.youtube.com/watch?v=x-AhCNr9RGs

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.