Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri(DRDP) Bucureşti a venit cu precizări pe acest subiect, după ce declaraţiile sale făcute către o publicaţie au fost interpretate eronat- a spus Mina, de către jurnaliştii altei publicaţii locale.

„Aş fi vrut să am un dialog faţă în faţă cu domnul Florian Nicolae, nu prin intermediul presei, dar trebuie să fac următoarele precizări. În primul rând, construirea unui nou pod este un lucru foarte serios, reprezintă o oportunitate atât pentru municipiul, cât şi pentru judeţul Giurgiu şi nu cred că cineva s-ar opune acestui fapt- nici Mina, nici Barbu, nici nimeni. Nu mi-aş permite să glumesc pe o atare temă. Însă, vreau să le amintesc domnilor Vasile Mustăţea şi Florian Nicolae că o asemenea hotărâre(privind construirea unui pod, n.r.) nu aparţine comunităţii locale. Şi, de asemenea, nici nu se poate hotărî în vreun grup de prietenie româno-bulgar sau la Camera Deputaţilor”, a zis Mina.

El a precizat că decizia poate fi luată doar la nivel de Guvern, la nivel de ministere din ambele ţări, România şi Bulgaria.

„Sigur că se poate face lobby, însă raţiunile care vor prima sunt cele financiare, de oportunitate la nivel macro. Am solicitat doar o abordare realistă a acestui subiect. Să nu uităm că ultimul pod peste Dunăre, la Calafat, a fost construit în 13 ani şi a costat peste 230 de milioane de euro. În opinia mea, la problemele de infrastructură pe care le avem de rezolvat, construcţia unui pod nou, cel puţin în viitorul apropiat, lângă actualul pod în care s-au investit deja aproape 17 milioane de euro, este puţin probabilă”, a mai spus Marian Mina.

Totodată, directorul DRDP Bucureşti i-a atras atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea, legat de problemele de infrastructură ce-i sunt în atribuţii. „Domnul Mustăţea vorbeşte de un nou pod peste Dunăre, dar pe cel de la Bucşani l-a lăsat în paragină, sunt drumuri judeţene ce trebuie modernizate, pentru unele poate pierde chiar finanţarea europeană, nu mai vorbim despre problemele din sistemul social, de asistenţă socială. Despre acestea ar trebui să discute dumnealui. Doresc să fac un apel către oamenii politici să nu mai facă promisiuni decât în limita atribuţiilor lor. Repet, îmi doresc să fie construit un nou pod, dar nu cred că va fi ridicat prea curând”, a declarat Mina.

El a reamintit, de altfel, că ideea construcţiei aparţine, de fapt, părţii bulgare venită odată cu proiectul construirii unei autostrăzi între Sofia şi Ruse, vorbindu-se, deci, despre un alt pod încă de prin… 1990.

„Un asemenea subiect trebuie discutat cu pragmatism, fără patos electoral şi fără să le creăm oamenilor aşteptări nerealiste”, mai spune Marian Mina.

C. Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.