Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, marţi, că, în opinia sa, deciziile economice ale Executivului ”pot transforma România în pol de dezvoltare regională”.firea

Firea este de părere că, indiferent de opțiunile politice, măsurile Guvernului privind scăderea taxelor și sprijinul pentru microîntreprinderi, alături de noul Cod fiscal, ”trebuie să fie salutate de toată lumea”, scrie Agerpres.

”Sunt măsuri prin care România profită de creșterea economică, de creșterea încasărilor, pentru a-și stimula dezvoltarea. Vor fi atrase investiții private care vor da competitivitate economiei, vor crea locuri de muncă și vor crește nivelul veniturilor. Anul acesta, am avut deja cel mai ridicat nivel al investițiilor străine directe de dinainte de criza economică. Tot anul acesta, avem cele mai mari încasări la buget din ultimii ani — datorită luptei împotriva evaziunii. Este bine că Guvernul folosește această șansă atât pentru a crește salariile medicilor și profesorilor, cât și pentru a stimula economia și mediul privat”, spune Firea, într-o declarație politică.

Astfel, ea pledează pentru sprijinirea mediului economic.

”Avem o oportunitate importantă ca, dincolo de luptele politice, dincolo de disputele între partide, să dăm mediului economic un sprijin extrem de puternic. Am susținut Codul fiscal și propunerile de relaxare fiscală, voi susține și aceste măsuri, câtă vreme ele sunt sustenabile — pentru că înseamnă o direcție economică bună pentru România”, mai spune Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.