Giurgiuvenii iubitori de frumos au avut parte de şase zile deosebite, cu piese jucate de actori renumiţi din teatrele din Silistra şi Ruse- Bulgaria, Viena- Austria, „Mihai Eminescu”- Republica Moldova, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, Teatrul Naţional „Sterija” din Serbia.

Festivalul Teatrelor Dunărene, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, poate chiar cel mai amplu asemenea eveniment cultural din Giurgiu a însemnat, totodată şi lansări de carte, o expoziţie de pictură, dar şi desfăşurarea Colocviului Naţional Dramaturgie „Mircea Ghiţulescu”.

Miercuri, 21 octombrie, evenimentul s-a încheiat cu spectacolul ‘Oreste, Regele Sunetelor’ ce a avut-o într-unul din roluri pe renumita soprană Felicia Filip.

‘Vreau să spun că sunt onorat și fericit că am avut prilejul să fac această premieră mondială, ‘Oreste, Regele Sunetelor’, de Ioan Petru Culianu. Este unul dintre marii români din toate timpurile, poate încă insuficient cunoscut în România, meritul este al acestui eminent dramaturg, critic teatral, om de cultură, Mircea M. Ionescu, directorul Teatrului Tudor Vianu, care a avut ideea asta strălucită de a aduce pe scenă pentru prima oară un text de Culianu. Este pentru prima oară în lume când un spectacol pe un text de Culianu vede lumina rampei, iar rezultatul îl vedeți, Giurgiu poate fi socotit în acest moment capitala teatrului și culturii românești’, a declarat miercuri seara, pentru AGERPRES, regizorul Cristian Mihăilescu.

Legat de acest ultim spectacol, directorul Teatrului „Tudor Vianu”, Mircea M. Ionescu, a declarat tot pentru AGERPRES: „ Este cel mai frumos spectacol din istoria teatrului giurgiuvean în ultimii șase ani, iar dacă oficialitățile de top din Giurgiu care au avut invitații nu au ajuns în sala de spectacole nici la un asemenea eveniment istoric, nu am cuvinte. Aplauzele publicului au spus totul pentru cei care au lipsit și zborul meu nu îl frânge nimeni’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.