Purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu a comentat, joi, 8 octombrie, în conferinţă de presă, cele mai recente declaraţii ale copreşedinţilor PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan şi Dumitru Beianu, cu privire la Victor Ponta şi Liviu Dragnea.

Ştefan şi Beianu au spus că „PSD predă România pe mâna penalilor” sau că la conducerea PSD pleacă un „inculpat” ca să vină un „condamnat” referindu-se la ultimii menţionaţi.

„Alianţa PDL-PNL atacă furibund PSD, din lipsă de proiecte proprii. Nu cred că nici domnul Beianu şi nici Gheorghe Ştefan sunt îndreptăţiţi să arunce acuzaţii asupra unor oameni fără vreo condamnare definitivă. Nu le-aş dori să fie în locul cuiva care să nu apuce să se apere şi alţii să pronunţe public, în avans, o sentinţă sau alta. Dar şi la moţiune, n-au avut de ce să critice guvernarea, aşa că s-au legat de Ponta, ca persoană. Liberalii n-au niciun program, de fapt, toată ziua nu fac altceva decât să ceară demisii”, a specificat Cuc.

Legat de declaraţia lui Gheorghe Ştefan, potrivit căreia Dragnea ar rămâne în memoria românilor „nu pentru vreo lege bună promovată ca om politic, ci pentru că a călcat în picioare voturile românilor pe care i-a tratat ca simple obiecte”, Răzvan Cuc a fost acid.

„La domnul Ştefan iese la iveală latura băsistă din PNL. Este un tupeu inimaginabil să califici oamenii ca pe simple obiecte. Să vedem în 2016, când va alerga după voturile lor, dacă le va mai spune aşa. Acesta este un mod toxic şi distrugător al PNL de a face politică. Şi vreau să-i reamintesc domnului Ştefan că Victor Ponta nu a fost acuzat de vreo faptă în timpul mandatului în Guvern, cum au fost colegi de-ai domniei sale din PDL, Udrea, Videanu. Iar domnul Beianu ar fi trebuit să sară şi să-l contrazică pe domnul Ştefan. Pentru că, în 2012, la Referendum, când Dragnea le spunea oamenilor să iasă la vot, acelaşi lucru îl făcea şi domnul Beianu, pentru a-i mobiliza pe oameni ca să dea jos Guvernul PDL”, a mai spus Răzvan Cuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.