Circa 200 de elevi şi cadre didactice din Giurgiu vor lua premii în bani de la municipalitate în cadrul unei Gale specifice. Aceasta va fi organizată cel mai probabil după 15 decembrie, la Ateneul „Nicolae Bălănescu“.

Anunţul a fost făcut, miercuri, 7 octombrie, în conferinţă de presă, de către primarul de Giurgiu, Nicolae Barbu.DSC_0166

El a precizat că, datorită unui program implementat de fostul director al Direcţiei de Taxe şi Impozite(DTI) Giurgiu, Laurenţiu Ţintea(acum subprefect al judeţului), există încasări mari la buget, comparativ cu alţi bani, iar o parte din fondurile suplimentare vor fi folosite pentru Gala menţionată.

„Vorbim despre elevi cu rezultate deosebite, olimpici, dar şi sportivi care fac performanţă, dar şi despre dascălii, respectiv antrenorii lor. Fiecare va primit câte 500 de lei. Suma totală pe care o vom acorda- desigur, va fi o hotărâre de Consiliu Local în acest sens- va fi de un miliard de lei vechi“, a spus Barbu.

El a menţionat că, de la începutul anului, au fost încasate, prin DTI, 27 de miliarde lei vechi, câte 3-4 miliarde lei vechi lunar. Aceasta, după ce, la ideea lui Laurenţiu Ţintea, conform legii, au fost încheiate contracte cu societăţi care au terminale unde pot fi achitate amenzile. Astfel că, indiferent de oraş, banii respectivi sunt redistribuiţi către Giurgiu. Puteţi citi mai mult pe acest subiect AICI.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.