Orchestra de suflatori “Valahia” și trupa de majorete “Step Up” aparținând Centrului Cultural Ion Vinea au participat la Oktoberfest, la Bistrița, în perioada 3-4 octombrie 2015, fiind o premieră pentru giurgiuveni prezenţa la evenimentul respectiv.

Reprezentanţii Centrului „Ion Vinea” spun că invitația a venit în urma colaborării cu Florin Ormenișan la concertul aniversar al Orchestrei Valahia.Picture 150

„Impresionat de prestația orchestrei de la Giurgiu, artistul a propus primarului municipiului Bistrita, Ovidiu Crețu, să invite la sărbătoarea deja tradițională a bistrițenilor, o fanfară autentică, respectiv pe cea de la Giurgiu. Artiștii noştri au concertat atât sâmbătă cât și duminică, în prima zi în sala Teatrului de Vară, iar pe 4 octombrie, pe scena special amenajată cu această ocazie, pentru Oktoberfest. Pentru invitaţii de la Giurgiu, experinţa de la Bistriţa a fost una mai mult decât plăcută, graţie publicului călduros şi iubitorilor de muzică ce a asistat la cele două concerte. Printre invitaţii de la Oktoberfest se numără artişti cu notorietate din România, dar şi fanfare si invitati din Ungaria, Germania şi Italia”, precizează cei de la „Ion Vinea”, într-un comunicat.

Din repertoriul orchestrei nu au lipsit valurile germane, polcile, marşurile, dar şi îndragitul vals “Valurile Dunării”- o adevărată surpriză pentru organizatori şi invitaţii străini.

Experinţă artistică la Bistriţa a giurgiuvenilor este pe cale să se repete în curând, artiştii fiind invitaţi să susţină un concert în preajma Anul Nou, dar şi la următoarea ediţie a Oktoberfest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here