Aşa cum a relatat deja presa centrală sau cea locală, duminică, 4 octombrie, femeile social-democrate(OFSD) din România şi-au ales conducerea iar liderul lor este europarlamentarul Viorica Dăncilă. Ea o înlocuieşte, astfel, pe Rovana Plumb care a devenit, în martie, şef al Consiliului Naţional al PSD.

Congresul Extraordinar al OFSD, găzduit de Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din Capitală, a reunit peste 500 de doamne şi domnişoare din toate judeţele ţării. Lor li s-au adăugat 50 de invitaţi, printre care liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, Rovana Plumb, senatorul Gabriela Firea, dar şi senatorul social-democrat giurgiuvean Niculae Bădălău.ofsd 1 ofsd 4 ofsd 5 ofsd 6

 „Avem nevoie să continuăm ceea ce am început, avem nevoie și de proiecte noi, dar, mai ales, trebuie să arătăm în continuare ceea ce am demonstrat deja: suntem unite, suntem puternice. Am trecut împreună prin bătălii electorale în care ne-am implicat; am și câștigat, am mai și pierdut, dar am demonstrat că o înfrângere nu ne sperie, ci, din contră, ne ambiționează. Proiectul principal este cel legat de aducerea, pe lista de candidați, a cel puțin 30%  femei. În acest demers, avem deja susținerea conducerii PSD, în speță a domnului Liviu Dragnea”, le-a tranmis colegelor noul preşedinte al OFSD, Viorica Dăncilă.

La rândul său, fostul lider al femeilor social-democrate, Rovana Plumb a declarat: „După 10 ani în care m-am implicat în totalitate în munca pentru promovarea femeii, pot spune că știu, aproape despre fiecare, ce a făcut, ce griji și speranțe a avut sau are. Cel mai important lucru este să continuăm să transmitem același mesaj către societate, așa cum am făcut și până acum: suntem o organizație puternică, alcătuită din femei puternice, care au răzbit într-o lume, până nu demult, a bărbaților. Am construit pe prietenie și solidaritate, cele două fundamente pe care ne bazăm să construim în continuare”.

Au luat cuvântul, desigur, şi domnii invitaţi la Congresul Extraordinar al OFSD.

 „Recunosc, îmi este greu să vorbesc în fața atâtor femei, mai cu seamă că în fața unei singure femei nu vorbesc mai mult de două minute. Ceea ce vreau eu să vă transmit este că eu percep femeia social-democrată ca fiind una puternică, și aici nu e vorba de elogii. Vă felicit pentru tot ceea ce ați făcut și faceți în cadrul PSD, vă urez succes în continuare, și vă asigur de tot sprijinul meu, personal, dar și al celor prezenți aici”, le-a spus colegelor senatorul Niculae Bădălău, secretar general adjunct al PSD.ofsd 2

„Doamnelor, veți avea toată susținerea mea nu doar aici, la microfon sau la nivel declarativ, ci și în acțiunile dumneavoastră. Să vorbim despre niște procente de reprezentativitate mi se pare inacceptabil. Dacă există femei capabile să schimbe ceva în politică, în viața socială, de ce să nu o facă din posturi înalte? Am spus-o totdeauna: social-democrația are ca trăsătură principală apropierea, dragostea de oameni. Vă asigur că nu veți vedea un PSD-ist – membru al Guvernului – că va tăia pensii și salarii. Din contră, și aici vreau să amintesc faptul că, cel mai important, în aceste vremuri, este dialogul politic, la care îi invit pe toți reprezentanții partidelor politice din România. Nu de scandaluri avem nevoie, ci de consens, de discuții constructive!”, a spus şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea.ofsd 3

Potrivit www.giurgiu-acum.ro, la Congres, organizația județeană Giurgiu a femeilor social-democrate a fost reprezentată de 10 doamne şi domnişoare, printre care Aurelia Dobre, Crina Stoianovici, Carmen Sima, Petronela Săndulescu sau Tereza Nichita. Ele sunt, de altfel, şi în componența Consiliului Național al OFSD. Totodată, Aurelia Dobre a fost aleasă vicepreședinte la nivel naţional al Organizației Femeilor Social-Democrate.

La acelaşi eveniment, Viorică Dăncilă a citit o rezoluţie cu privire la susținerea candidaturii pentru funcția de președinte a lui Liviu Dragnea.

„Ne exprimăm deplinul acord ca, în cadrul alegerilor pentru funcția de președinte, a domnului Liviu Dragnea. Suntem întru totul de acord că Liviu Dragnea are capacitatea necesară de a conduce partidul, pentru ca anul 2016 să reprezinte un an al victoriei, iar PSD să rămână cea mai puternică forță politică din România”, se precizează în textul rezoluției adoptate de către femeile social-democrate.

Sursă articol şi foto: www.giurgiu-acum.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here