Cei patru evanghelişti erau trei: Elena Dinu(fost PDL, actualmente PNL), dacă-mi permite o colegă să o parafrazez! Doamna doctor a câştigat concursul privind ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu. În competiţie s-au înscris alţi doi liberali: Mihai Petre şi (fost PSD) Ladislau Pick, dar şi medicul Iulian Stoenescu, cel care s-a retras, ulterior.

De menţionat este că Iulian Stoenescu a fost înlocuit, în octombrie 2013, tot de Elena Dinu, la conducerea Ambulanţei Giurgiu…

Revenind la concursul de la SJU, lui Ladislau Pick i-a fost respins dosarul, au spus jurnalişti locali, iar Mihai Petre nu s-ar mai fi prezentat la cea de-a doua probă, după ce a luat cu vreo două puncte mai puţin decât Dinu.

Aşa că, vopsită au ba, Elena Dinu(inclusiv consilier municipal)- fost lider al femeilor PDL, fost subprefect, fost manager al SJU Giurgiu în 2010, fost director al Ambulanţei Giurgiu(de ce n-o fi rămas prea mult timp în niciuna dintre funcţiile menţionate?)- le-a arătat celor trei cine-i „bărbatul” în politica asta. Din câte am citit, Elena Dinu le-a mai arătat dânsa cine e „bărbatul” şi celor din Spitalul din Călăraşi, dar parte din presa din judeţul menţionat n-a fost prea încântată nici de trecutul şi nici de rezultatele doamnei. De altfel, nu a rezistat acolo decât circa un an. În martie 2015, revenea la conducerea unităţii sanitare Şerban Dan Romulus.

În 26 aprilie 2014, jurnaliştii de la săptămânalul Argument o numeau pe doamna Dinu „politruc” şi citau dintr-un interviu acordat în 7 octombrie 2009 celor de la Giurgiu-News.

 

La rândul lor, ziariştii de la Express de Călăraşi, pe 23 aprilie 2014, spuneau despre Dinu: „Actualmente este consilier local PNL de Giurgiu și, conform declarației de avere, este infestată de datorii cumulând 110.000 de euro plus 36.000 RON, dar cu venituri anuale de 108.000 RON. Elena Cristina Dinu își va începe activitatea la spital după sărbători, cel mai probabil venind cu defibrilatorul în geantă, acesta fiind un pas necesar, poate chiar ultimul, pentru resuscitarea unui spital în comă”.

Am găsit şi un articol favorabil, singurul descoperit până acum, pe site-ul Radio Voces Campi, în care sunt lăudate măsurile propuse, instituite, mă rog, de Dinu, cu privire la curăţenia din Spitalul Călăraşi.

La Giurgiu, în septembrie 2014, numele Elenei Dinu s-a legat de o solicitare venită din partea unui coleg din Consiliul Municipal, Ionel Dinu, aceea de a fi exclusă din CL. „Nu vreau sa mai particip la vreo sedinta de Consiliu in calitate de coleg al doamnei Dinu, cea care vine la sedinte doar atunci cand stie ca e in pericol de a-si pierde mandatul”, spunea Ionel Dinu.

Fără alte comentarii.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.