O dezbatere pe tema cancerului de sân, fie ea organizată de reprezentanţii unei structuri a unui partid politic, nu poate fi decât un subiect serios şi care trebuie tratat ca atare. Fiecare lucru făcut, în acest domeniu, contează, într-adevăr, dar contează, cred, mai mult să depăşim stadiul ideilor, vorbelor, discuţiilor.

La fel de serioasă ar putea fi şi Legea Prevenţiei în Sănătate, promovată de liberali şi pentru care, inclusiv la dezbaterea de joi, 1 octombrie, de la Cafeneaua Artiştilor, vor fi strânse semnături.

Din expuneri, am înţeles că, iniţial, a fost un proiect de lege ce a rămas „pe bară” în fostul Legislativ iar acum a cam „expirat”. Aşa că, liberalii vor să-l transforme într-o iniţiativă legislativă cetăţenească. Doar aşa ar părea mai important sau de ce? În fine.

Numai că, cea mai pertinentă idee exprimată, la conferinţa de presă de azi, de la sediul filialei municipale a PNL, a fost a unei colege din presă. Ea a amintit de subiectul mamografului de la Spitalul Judeţean.

Erată: a amintit de subiectul lipsei mamografului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Colega a făcut voluntariat pentru Asociaţia Bolnavilor de Cancer şi Hepatită C Giurgiu pentru a strânge semnături. Acestea, alături de un memoriu, au ajuns, în primăvară, la conducerea Consiliului Judeţean(CJ). Preşedintele Vasile Mustăţea(PNL) a declarat, inclusiv într-o şedinţă publică, faptul că nu ar avea dreptul să achiziţioneze aparate de înaltă performanţă, ci, cel mult, să asigure o cofinanţare.

Am scris la momentul respectiv: şi RMN-ul şi Tomograful, cumpărate de CJ, SUNT APARATE DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ şi nu a fost asigurată doar o cofinanţare. Cred că şi acum mai sunt plătite rate pentru acestea. Deci, dacă ar fi fost tot domnia sa la cârma judeţului şi în perioada anterioară, nici celel două n-ar fi fost achiziţionate? În aprilie, tot Mustăţea spunea că mamograful ar fi prins pe lista de investiţii pentru 2015 a Ministerului Sănătăţii. Suntem, iată, în prag de octombrie şi nicio veste bună, deşi reprezentanţii ABCH continuă să solicite CJ cumpărarea mamografului care, de altfel, nu ar fi mai scump decât un Duster…

Aşa că, excelentă remarcă a jurnalistului: cum să facem prevenţie în ceea ce priveşte cancerul de sân, de exemplu, dacă la Giurgiu nu avem cu ce?

Poate reuşesc doamnele din OFL să-l convingă pe al lor coleg de partid, Vasile Mustăţea, că ar cam trebui să îmbrăţişeze ideile liberale, să le transforme în măsuri, să le şi aplice şi, deci, să acţioneze în consecinţă, aşa cum trebuie, acolo unde a fost pus!

Cătălina Sfetcu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.