Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IJP) Giurgiu a susţinut, luni, 28 septembrie, o conferinţă de presă prilejuită de activităţile ce vor fi derulate în următoarele zile.

Astfel, între 28 septembrie-2 octombrie, la nivel naţional, va avea loc cea de-a X-a ediție a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalității”. Obiectivul acestui eveniment îl reprezintă sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.

Astfel, în fiecare zi a săptămânii poliţiştii vor aborda o temă educativ-preventivă, după cum urmează:

Luni, 28 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor

Marți, 29 septembrie – Prevenirea delincvenței juvenile

Miercuri, 30 septembrie – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului

Joi, 1 octombrie – Prevenirea criminalității organizate

Vineri, 2 octombrie – Siguranța rutieră.

În intervalul menționat, polițiștii de prevenire, proximitate, ordine publică și poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu vor desfășura activități de prevenire în tot județul, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.