Premierul Victor Ponta a declarat, recent, că moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie în debutul sesiunii parlamentare reprezintă o „veste bună”, întrucât, până la finele anului, un astfel de demers de „politică inutilă” nu mai poate fi repetat, iar Guvernul va putea să-şi atingă obiectivele avute până în luna februarie, scriu jurnaliştii de la Agerpres.

 „Avem şi o veste foarte bună, faptul că marţi e moţiunea de cenzură (săptămâna viitoare). Este o veste foarte bună. (…) Înseamnă că, în conformitate cu Constituţia, anul acesta nu mai pot face altă moţiune şi putem să ne apucăm de treabă şi să pierdem mai puţin timp cu politica inutilă prin Parlament cu moţiuni de cenzură. Înseamnă că, cel puţin până în februarie, putem să ne atingem toate obiectivele pentru anul acesta. Şi mulţumesc tuturor parlamentarilor coaliţiei pentru sprijin, însă vom avea nevoie de sprjinul lor, mai departe, pentru adoptarea tuturor legilor importante pe care le avem pentru acest an„, a afirmat prim-ministrul.

Victor Ponta a reafirmat că priorităţile legislative ale Guvernului pentru această toamnă vizează salarizarea din sectorul bugetar, achiziţiile publice şi bugetul de stat.

„Vreau să mergem mai departe cu principalele obiective pentru această toamnă, legea salarizării în domeniul bugetar, pachetul de legi privind achiziţiile publice, legea bugetului de stat şi, practic, începerea tuturor programelor operaţionale 204-2020„, a completat premierul.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.