Preşedintele interimar al social-democraţilor a anunţat că s-a hotărât să candideze la funcţie, duminic, 27 septembrie, la Teleorman.

„Vreau să vă anunţ că m-am hotărât să candidez la preşedinţia PSD şi sper ca după încheierea vorbirii, când o să se supună la vot, să am şi susţinerea dumneavoastră. O recunosc că nu a fost uşor de luat această decizie din mai multe motive. Unul îl ştiţi foarte bine, că se tot vorbeşte la televizor despre el. Unii îmi spun că această decizie a mea poate să reprezinte un risc pentru mine. Îmi asum acest risc”, le-a transmis Dragnea membrilor PSD din Teleorman.

Dragnea a mai declarat că vrea să „transforme formaţiunea, pentru ca aceasta să ajungă un factor de stabilitate în viaţa politică”.

„Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, PSD trebuie să rezolve anumite probleme, cum ar fi o clarificare doctrinară. Eu nu voi mai accepta să existe confuzie între membrii de partid. (…) Vreau ca PSD să fie un partid de stânga, stânga modernă, stânga curată, stânga nouă”, a mai precizat el

În plus, Liviu Dragnea a subliniat că PSD trebuie să renunţe la luptele inutile de pe scena politică, adăugând că România a pierdut foarte multe „ocazii” în ultimii 10 ani din cauza conflictelor. Tot el a cerut şi ca regulile în PSD să fie respectate, de la baza până la vârful partidului. Social-democratul a mai spus că trebuie promovaţi în funcţii doar oameni cu pregătire, fiind nevoie de un proiect de „gestiune a carierei” în PSD, acuzând politica partidului din trecut.

Dragnea este susţinut deja de cel puţin 26 de filiale PSD, singurul său contracandidat la alegerile din 11 octombrie fiind senatorul Daniel Savu, după retragerile lui Robert Negoiţă şi Șerban Nicolae.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.