După ce, într-o conferinţă de presă recentă, copreşedintele PNL Giurgiu Gheorghe Ştefan a spus că speră ca piaţa de peşte din municipiu să fie în favoarea producătorilor autohtoni şi nu a celor din Bulgaria, primarul Nicolae Barbu i-a dat replica, tot în conferinţă de presă, joi, 17 septembrie.

„Sunt oameni care n-au notorietate şi, ca să audă lumea de ei, trebuie să se lege de cineva care este cunoscut, de prefect, de primar, de exemplu. Pe acest doctor în peşte sau peşte în doctor, cum o fi- poate viitorul ministru al Agriculturii- îl vedeam mereu, la televizor, în spatele lui Băsescu şi acum e în spatele lui Iohannis… Îi transmit că acest proiect a fost făcut cu acordul, cu susţinerea, cu sprijinul asociaţiilor de pescari din judeţul nostru şi noi tocmai lor ne adresăm”, a spus Barbu.

Legat de întrebarea-provocare lansată de Ştefan cu privire la care o fi „SRL”-ul ce se va ocupa de activitatea de acolo, primarul Barbu a spus că, mai nou, e o modă „să se meargă în pelerinaj la Anglia(ghicitoare din Giurgiu, n.r.) şi probabil că dumnealui ea îi ghiceşte în solzi de peşte”.

„Având în vedere că este proiectul Primăriei, dar cu fonduri europene- subliniez, va rămâne în administrarea Primăriei. Vom mări organigrama. Vor fi 14 posturi libere pentru Piaţă, trei pentru Centrul de Informare Turistică şi un post pentru Biroul cu proiecte privind Dunărea. Vom înfiinţa, astfel, o Direcţie pentru Adminstrarea Investiţiilor realizate cu fonduri europene. Vreau să îi mai spun domnului Ştefan că am experienţă în mediul privat mult mai mult decât are dumnealui şcoală. Am demonstrat că ştiu să fac afaceri şi corecte şi legale şi profitabile”, a mai declarat Barbu.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here