În contextul în care organizaţia judeţeană a PSD Giurgiu cere organizarea cât mai curând a Congresului Naţional, purtătorul de cuvânt al filialei menţionate, Răzvan Cuc, a venit cu câteva adăugiri la comunicatul de presă pe care vi l-am prezentat anterior.

Cuc a spus că, mai întâi, la nivel de Giurgiu, odată cu desfăşurarea Conferinţei Judeţene din vară, s-a consfinţint conducerea partidului ca să nu se mai dea naştere unor controverse. „Considerăm că trebuie ca şi la nivel naţional să fie organizat Congresul cât mai repede, deoarece stabilitatea şi disciplina sunt punctele forte ale unui partid puternic. Mai ales în privinţa viitoarelor alegeri(…). Guvernul şi-a făcut pe deplin datoria, şi-a respectat toate promisiunile şi toate proiectele trebuie să se înglobeze într-un sistem bine pus la punct la centrul PSD”, a spus Răzvan Cuc.

Social-democratul a anunţat şi că în peste 80% dintre comunele judeţului nostru PSD a definitivat deja candidaturile la primărie. „În restul vor fi făcute sondaje de opinie. Da, inclusiv la municipiu va fi făcut un astfel de sondaj de opinie!”, a precizat Cuc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here