Fără mişto şi ştiu că mă credeţi pe cuvânt: sunt oameni în stare de orice, dispuşi să facă orice compromis, merg dincolo de orice principiu, se prefac a uita de intenţii anterioare ori declaraţii precedente, ca să-şi atingă obiectivul. Sunt unii oameni care-şi doresc atât de mult ceva, şi o vor face oricum, încât te întrebi care este adevăratul motiv pentru care insistă să nu renunţe.

Sau te întrebi dacă ei înşişi mai ştiu care a fost motivul iniţial pentru care şi-au dorit ce îşi doresc. Şi te mai întrebi dacă nu cumva scopul s-a pierdut pe drum şi-au rămas numai ambiţia, orgoliul, mândria etc.?

Fraţilor, sunt, pur şi simplu, oameni care fac orice ca să ajungă, uite, de exemplu, primari.

Păi, să fim îngăduitori, poate asta şi-au dorit de mici…

-Gigele, ce vrei tu să te faci când vei fi mare?

-Primar, nenea!

-De ce, mă, Gigele?

Acum, Gigel ar putea răspunde „ca să fac bine lumii” sau „ca să-mi facă lumea bine mie”, alegeţi voi!

Şi sunt, evident, încurajaţi de alţii.

– Fă-te primar, Gigele! Fă-te, tată, primar! Fă-te, mă, am zis! Să ne fie bine ca să nu ne fie rău(vorba unui prieten)!

Şi ei, gâdilaţi şi umflaţi în pene, se lasă încurajaţi, înrăiţi, asmuţiţi, ameţiţi.

Îmi imaginez că „Gigeii”- cu tot respectul!-, oricare ar fi ei, sunt, totuşi, conştienţi că foarte mulţi dintre cei care-i încurajează cred mai puţin, dar vor mult. Pentru că e imposibil să nu guste şi ei, acolo, o bucăţică, mai întâi pe drumul ce e de parcurs până sus.

( „-Cât costă, domnule, un cuvânt?

-Depinde. Pe cuvântul de onoare, de pildă, eu nu dau doi bani!”, sunt două replici dintr-o piesă de teatru dragă mie).

Bineînţeles că fiecare ştie de fiecare, dar n-are vreo importanţă. Unii îşi doresc atât de mult să ajungă, de exemplu, primar, iar ceilalţi să profite, încât se prefac că nu pricep.

Bun. Şi ajung acolo „Gigeii”, oricare ar fi ei- cu tot respectul. Şi apoi? Cum vor reuşi să facă bine exclusiv lumii, când de toate mânecile, buzunarele, gulerele, marginile pantalonilor îi vor trage toţi cei care vor susţine că au… tras pentru ca succesul să fie garantat?

Şi după ce-i satură pe susţinători, mai departe? Puţini reuşesc să conducă o echipă. Cei mai mulţi se lasă conduşi de supuşi şi asta îmi aminteşte de povestea „Hainele noi ale împăratului”. Prea puţini nu ajung ca împăratul respectiv. Mult prea puţini.

Sigur că din tot rămâne întrebarea: dar de ce vă doriţi atât de mult, cu orice preţ, să fiţi primar, de exemplu, sau preşedinte de consiliu judeţean, un alt exemplu, sau parlamentar sau ministru?Şi când ajungeţi acolo, ridicaţi din umeri pentru că nu reuşiţi să mai faceţi bine lumii, că-i prea scurt timpul de săturat pe cei care v-au aplaudat şi v-au suflat în ureche tot drumul.

Aaaa, am priceput, de aceea mai cereţi încă unul, două, trei şi poate la al IV-lea mandat să reuşiţi să faceţi bine exclusiv lumii. Mda, mai ştiu unul…

Ba mai e o întrebare: De ce aţi fi voi singurii cu adevărat buni? Că toţi s-au lăudat la fel… Abia aştept să-i priviţi pe oameni în ochi şi să le spuneţi că le faceţi locuri de muncă. O să notez.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.