Zeci de tineri de la toate liceele din municipiul Giurgiu s-au reunit, sâmbătă, 29 august, în Parcul Elevilor, pentru a concura sau doar a-şi susţine prietenii  la o competiţie fotbalistică.

La “Cupa Ligii Elevilor Social-Democraţi”, ediţia I, s-au înscris băieţi, alcătuind 8 echipe.

“Este o primă competiţie de acest fel organizată de colegii noştri de la Liga Elevilor Social-Democraţi şi îi felicit pentru iniţiativă, dar şi pentru organizare. Le dorim cât mai multe asemenea activităţi şi sportive, dar şi culturale”, a spus preşedintele TSD Giurgiu, Dragoş Udvuleanu.

La rândul său, liderul Ligii Elevilor Social-Democraţi, Cătălin Lungu, le-a mulţumit colegilor pentru sprijin. “Mă bucur să văd că au venit atâţi tineri. Ne-am gândit să facem o acţiune sportivă pentru că trebuie să mai facem şi mişcare. Nu, bineînţeles că nu a fost greu să-i aducem pe băieţi la fotbal şi da, vom continua cu astfel de acţiuni. Mă gândesc chiar la alt tip de evenimente. De exemplu să organizăm o acţiune intitulaltă <Senator pentru o zi>, după ce va începe şcoala. O să vorbesc cu domnul senator Bădălău să vedem cum o vom desfăşura. Îi mulţumesc pe această cale pentru că ne-a sprijinit întotdeauna”, ne-a spus el Cătălin Lungu.

Echipa băieţilor de la Liceele “Economic” şi “Nicolae Cartojan” au câştigat competiţia de ieri. Pe locul II s-a clasat echipa de la “Tudor Vianu” şi pe III o echipă mixtă.

Premierea a fost făcută de două dintre cele mai îndrăgite foste glorii ale fotbalului românesc: Daniel Iftodi şi Dorin Mateuţ.

De asemenea, au venit să-i încurajeze pe tinerii fotbalişti şi reprezentanţii autorităţilor lcoale.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here