Sunt unele declaraţii ale unor politicieni, la fel cum sunt, desigur şi unele articole de presă, atât de… supercalifragilistice(chestii pe care le spui când nu ai ce spune) şi, totodată, ipocrite, încât determină la oamenii care ştiu adevărul, pur şi simplu, o stare de rău fizic şi psihic. Probabil că vi s-a întâmplat tuturor.

Ei spun, privindu-te în ochi sau uitându-se sfidător fix în obiectivul camerei, exact aşa: că negrul e de fapt verde iar tu, românule, tu, ascultătorule, telespectatorului ori cititorule, eşti un mare tâmpit. Îmi cer mii de scuze, dar declaraţia de azi a Elenei Udrea mi-a reamintit că ei chiar ne cred tâmpiţi. Îşi imaginează că am atins maximum de prostie, de uitare, de nepăsare şi, paradoxal, nici noi nu zicem nimic. A, ba zicem, dar exact atunci când nu e cazul…

Aşadar, la ieşirea din sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fostul ministru al Dezvoltării, cercetată într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, Elena Udrea s-a grăbit să repereze tocmai ea “onoarea” medicilor ofuscaţi de ideea legalizării şpăgii.

„Eu cred că este umilitor să legalizeze şpaga la medic. M-am bucurat să văd că mişcarea protestatară de pe Facebook a medicilor a refuzat această propunere, iar între timp văd că şi prin Guvern şi-au dat seama că este o gafă de proporţii, pentru că aşa, mergând pe principiul celor care sunt plătiţi din banul public, şi funcţionarii publici au salarii mici, de ce n-am legaliza şpaga şi în administraţia publică, şi la primării, şi la minister(…) Soluţia este să se creeze, prin contracte ale medicilor cu spitalele, posibilitatea ca medicii să fie plătiţi conform muncii, calităţii şi volumului de muncă pe care îl depun”, a zis Udrea.

Dacă nu ne ia la cel mai mişto dintre miştourile făcute de “această bună pentru România”, înseamnă că femeii i-au spălat ăştia creierul pe unde fuse, în ultima perioadă. Şi nu mă refer la Mamaia.

Sau poate, femeia, sub control judiciar, cum se află, s-o îndrepta spre pocăinţă? Dacă-i aşa, s-o facă şi ea cum trebuie! Vrea ea salarii mai mari pentru medici? Ce frumos, ce sensibiloasă, ce femeie de ispravă! Dar, dânsa şi dânşii din guvernul ai cărui membri sunt acum, în proporţie de 50%, la PNL, uitară ce-au făcut? Inclusiv cu salariile medicilor. Sigur nu, dar nici noi, îi asigurăm.

Umilitor este, „buno pentru România”, jaful pe care l-aţi făcut voi, dar şi mai umilitor este că nimeni n-a deschis gura atunci. Umilitor este că, din lipsă de subiecte(vorba dnei. Udrea), din lipsă de orice, i se cere părerea tocmai ei în asemenea cazuri, cu privire la asemenea subiecte.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here