Premierul României a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în legătură cu majorarea veniturilor cadrelor medicale.

“Măsura creșterii salariilor în sectorul medical cu 25% de la 1 octombrie este corectă și sustenabilă. PNL/PDL (cei care au tăiat salariile cu 25% în 2010) se opun! Și, da, normal, Dna. Alina Gorghiu îmi cere demisia că măresc salariile (vă așteptați, nu?)”, scrie Victor Ponta, ataşând, totodată, şi un link către un articol îndetaliat cu privire la acest subiect.

„Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului și ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale și 12.380 de persoane în ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte”, a declarat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă alături de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, scriu jurnaliştii Agerpres.

Prim-ministrul a menționat că pentru această majorare impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei.

El a adăugat că majorarea salarială se va face „în special în baza economiilor făcute de sistemul de Sănătate, după introducerea cardului de sănătate și a celorlalte măsuri de eficientizare”.

Puteţi citi mai mult AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.