Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a transmis, vineri, un comunicat de presă, prin intermediul căruia a anunţat, mai întâi, că social-democraţii vor da curs invitaţiei PNL la consultările pe teme economice.

“Remarcăm cu satisfacţie că PNL invită PSD şi partidele din arcul guvernamental la dezbateri pe temele cele mai importante ale dezvoltării României. Am exprimat întotdeauna necesitatea instituţionalizării dialogului politic în toate situaţiile în care opoziţia poate aduce un aport de idei sau sprijin politic unor proiecte care transcend interesul politic imediat al partidelor. Primim cu deschidere noua cerere de dialog pe această temă iniţiată de PNL”, a spus liderul PSD.

El a menţionat că formaţiunea pe care o conduce va onora invitaţia prin Ministrul Finanţelor Publice, care va fi însoţit, la ambele întâlniri de o echipă de specialişti din cadrul Ministerului pentru a prezenta o refundamentare a Codului Fiscal “pornind de la cererile Preşedintelui Klaus Iohannis sau a altor organizaţii sau instituţii care s-au pronunţat în spaţiul public”.

Liviu Dragnea mai arată, în comunicat, că, după respectivele discuţii tehnice, ar trebui analizate şi „posibile soluţii politice” într-o întâlnire între conducerile partidelor parlamentare, care să aibă loc înainte de începerea Sesiunii extraordinare a Parlamentului.

În privinţa celorlalte subiecte propuse de PNL pentru dialog, Dragnea spune că acestea nu sunt „teme de vacanţă”, ci merită din partea clasei politice un dialog continuu instituţionalizat.

“Considerăm că de la începutul toamnei politice se poate stabili, de comun acord, agenda unor întâlniri permanente între toate partidele parlamentare şi neparlamentare pe temele dezvoltării economice României, funcţionării statului de drept, dezvoltării echilibrate şi durabile a ţării în plan teritorial şi realizarea unor strategii eficiente de eliminare a decalajelor”, a mai declarat Dragea.

LĂSAȚI UN MESAJ