Între 25 iulie şi 31 august, la nivel naţional, dar şi în judeţul Giurgiu, sunt organizate, în fiecare zi, acţiuni preventiv-reactive. La acestea participă poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Ei urmăresc păstrarea unui climat de siguranţă publică, surprinderea şi descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale precum şi a celor urmărite în temeiul legii.

În săptămâna 30.07-05.08.2015, la nivelul judeţului Giurgiu, au fost desfăşurate 53 de acţiuni proprii cât şi în cooperare cu celelalte structuri din cadrul M.A.I., la care au participat peste 550 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, se arată într-un comunicat de presă al IJP Giurgiu.

Au fost constatate 25 de infracţiuni de natură judiciară, la regimul circulaţiei rutiere, la regimul armelor, muniţiilor, explozivilor şi substanţelor periculoase etc., şi au fost depistate 5 persoane urmărite, ce aveau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea ori mandate de arestare preventivă.

Totodată, poliţiştii au dat aproape 1.300 de amenzi în valoare totală de peste 400.000 de lei. Aceasta, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, cât şi pentru încălcarea regulilor de circulaţie.

Poliţiştii rutieri au reţinut 95 de permise şi au retras 26 de certificate de înmatriculare. În urma controalelor efectuate au fost confiscate 14 arme (din care 9 letale şi 5 neletale), 17 bucăţi de muniţie şi bunuri în valoare de 4.086,95 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ