Faptul că a fost reales în funcția de președinte al organizației județene Giurgiu a Partidului Social Democrat reprezintă, pentru senatorul Niculae Bădălău, un motiv în plus de muncă și de a demonstra, tuturor, că organizația din Giurgiu nu a obținut, întâmplător, cel mai bun rezultat – la nivel național – la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut.

20150720_173353„Am muncit cu toții, ca într-o familie. De fapt, cred că aceasta este și cheia succesului: ne considerăm nu un partid, ci o mare familie, în care cu toții avem obligații, responsabilități, și recompensa o împărțim cu toții. Astăzi nu am acordat funcţii, astăzi am ales un proiect credibil pentru PSD Giurgiu. Proiectul politic pe care îl propun organizației PSD este simplu: performanța electorala. Vreau să câştigăm în 2016 Consiliul Judeţean, să păstrăm Primăria şi să dublăm numărul de parlamentari. Împreună cu Guvernul PSD am putut să schimbăm mersul lucrurilor în această ţară, să le oferim cetăţenilor ei şansa la o viaţă decentă, să le oferim o altă perspectivă. De altfel, ” împreună” trebuie să rămână cuvântul de ordine în tot ceea ce vom întreprinde de acum înainte, iar evenimentul de astăzi vine să legitimeze și să consolideze conducerea și unitatea organizației județene a PSD”, a precizat senatorul social-democrat.

Printre cei care au fost aleși în funcții de conducere, s-au numărat și câțiva tineri care, în timp, au demonstrat și au confirmat încrederea care le-a fost acordată.

DSC_0091-1„E o onoare și, totodată, o obligație alegerea în funcția de vicepreședinte. Dacă până acum am confirmat, sper să o fac și în continuare, iar cei care m-au investit cu încrederea lor să nu regrete vreodată acest gest. Am fost, sunt și voi rămâne un om de echipă, iar în organizația județeană PSD – am mai spus-o – am găsit o adevărată echipă, care trebuie să continue munca de până acum” – Marian Mina, vicepreședinte organizația județeană Giurgiu PSD

DSC_0091-2„Nu degeaba am fost numiți „lupii tineri”. Venim cu un suflu nou, cu idei noi, dar vom ține cont și de experiența celor care sunt de ceva mai mulți ani în partid. Suntem la început de drum în politică, iar încrederea celor care ne-au ales ne obligă să nu dezamăgim. Suntem cei care putem schimba clasa politică, mentalități, și am încredere în conducerea organizației – și nu numai. Tinerețea noastră sper să fie cea care ne va ajuta ca și la următoarele bătălii electorale să obținem rezultate, cel puțin la fel de bune ca și până acum” – Răzvan Cuc, secretar general al organizației județene Giurgiu PSD.

20150720_170532-1„Suntem tineri, iar faptul că ni s-a acordat încredere cu alegerea în funcții de conducere demonstrează că suntem reprezentanții unui partid în care democrația este principalul atu. Avem încă multe de învățat, dar vom demonstra, cu ajutorul organizației și a tuturor membrilor, că organizația județeană Giurgiu a PSD este cea mai puternică din țară” – Cristian Matei, vicepreședinte organizația județeană Giurgiu a PSD.

Preluare giurgiu-acum.ro

LĂSAȚI UN MESAJ