Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Gabriela Firea, susţine că România nu ar trebui ”să cadă în capcana” jocurilor politice ale celor din „noul PDL”, ea afirmând că guvernarea funcţionează foarte bine, se arată într-un articol pe pagina www.psd.ro, preluat de la agenţia de presă Agerpres.

„Guvernarea funcţionează foarte bine, iar restul sunt doar jocuri politice. (…) România nu trebuie să cadă în capcana pe care cei din ‘noul PDL’ încearcă să o pună în funcţiune, şi anume să genereze instabilitate şi scandal numai pentru a-şi creşte şansele de a se întoarce la putere. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru români, măsurile luate în ultima perioadă arată foarte clar că suntem pe drumul cel bun, un drum pe care trebuie să-l menţinem”, spune Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă.

Senatorul social-democrat precizează că măsurile luate de Guvernul Ponta, în ultimele săptămâni, demonstrează că „stabilitatea politică este mai importantă decât orice în momentul de faţă”.

„Numai în ultimele săptămâni a crescut salariul minim la 1.050 de lei, medicamentele s-au ieftinit cu 20%, TVA la alimente a scăzut la 9%, a trecut noul Cod fiscal propus de Guvern, ceea ce înseamnă reducerea TVA la 19% de la anul, a fost adoptată prevederea pentru creşterea salariilor cadrelor nedidactice. (…) Avem de trei ori creştere: creştere economică, o creştere a investiţiilor şi a locurilor de muncă, precum şi creşterea încasărilor la buget, pe fondul succesului ANAF împotriva evaziunii fiscale”, mai declară purtătorul de cuvânt al PSD.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ