Deputatul în Parlamentul European a transmis seara trecută un comunicat de presă prin intermediul căruia îl interpelează pe preşedintele României, Klaus Iohannis, cu privire la lipsa de acţiune a acestuia privind votul din Grecia.

„Rezultatul care se anunță la referendumul din Grecia schimbă modul de a face politică la nivel european. Este o victorie a democrației contra birocrației anti-democratice care a asfixiat, în numele austerității, dezvoltarea economică și soarta oamenilor. În fața acestui NU, România trebuie să aibă curajul să inițieze un nou proiect de țară care să le ofere românilor mai multă demnitate. Pentru acest nou mod de a face politică, trebuie lideri adevărați”, declară europarlamentarul român.

Victor Negrescu critică din nou lipsa de reacție a lui Klaus Iohannis față de această nouă criză la nivel european.

„Pentru marea majoritate a românilor, acest referendum nu este despre DA sau NU, ci despre incapacitatea reprezentantului României în Consiliu European – președintele – de a fi activ, de a conta la nivel european și mai ales de a explica populației ce se întâmplă și ce trebuie făcut pentru protejarea românilor de efectele unei crize declanșate în Grecia.

După modelul predecesorului său, Președintele Klaus Iohannis se crede providențial și refuză să comunice românilor gândurile și proiectele sale pentru România. Această lipsă de transparență mă îngrijorează cel mai mult. Domnule Președinte Klaus Iohannis, ați spus că nu vă faceți «iluzii» privind referendumul din Grecia când v-am solicitat să convocați CSAT și să organizați o întâlnire cu eurodeputații și Guvernul României pentru a preîntâmpina efectele referendumului, dar ghinion, grecii au votat NU. Acum ce facem?”, îl interpelează eurodeputatul Victor Negrescu pe președintele României.

Europarlamentarul român și-a declarat totodată convingerea că rezultatul referendumului nu înseamnă ieșirea Greciei din zona Euro sau din Uniunea Europeană.

„Grecia va continua drumul său european. Acum vor începe negocierile reale între creditori și Grecia. Cred că se va ajunge la un acord pentru că birocrația internațională ar pierde mai mult în absența unei soluții de compromis”, susține europarlamentarul Victor Negrescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ