Sute de oameni au participat, şi anul acesta, la evenimentul organizat pe Canalul “Sfântul Gheorghe” în cadrul campaniei “Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă”, demarată de renumitul campion Ivan Patzaichin.

Este vorba despre competiţia de vâslit în canotci de 10+ 1, organizată la Giurgiu pentru al treilea an, consecutiv.

Dumincă, 28 iunie, în jurul orei 12.00, au luat startul 27 de echipe, deci vorbim despre aproape 300 de concurenţi, tineri, adulţi, femei şi bărbaţi, desigur- amatori, dar dornici să facă mişcare, să se distreze şi, de ce nu, să se şi laude cu o performanţă într-un sport care nu este tocmai uşor.

“Ca de fiecare dată, giurgiuvenii mă surprind inclusiv cu participarea. De asemenea, de fiecare dată, recordurile s-au realizat aici, la Giurgiu, sau, cel puţin, recordurile au început la Giurgiu. Mă bucură acest lucru, dar şi că lumea vine iar faptul că ieşim în natură şi facem mişcare este mare lucru”, a declarat Ivan Patzaichin.

Vâslitorii giurgiuveni s-au împărţit, aşadar, pe echipe şi fie au reprezentat instituţia unde lucrează, fie au fost doar prieteni care au vrut să se distreze sau femei care au dorit să le arate bărbaţilor ce pot.

“Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă” este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și vâslitul.
Descoperă Rowmania Giurgiu este un eveniment organizat de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Primaria Municipiului Giurgiu și Centrul Cultural “Ion Vinea” şi cu sprijinul: Club Nautic San Giorgio, Aqua Carpatica, Administrația Națională Apele Romane şi Kiss FM Giurgiu.

 

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ