Într-o recentă conferinţă de presă, consilierul judeţean Răzvan Cuc a spus, mai întâi, că şeful de la judeţ, Vasile Mustăţea, i-ar fi atras atenţia să nu “îndrăznească” să facă vreo “caravană de presă” în judeţ. Aceasta, în urma propunerii făcute de social-democrat pentru ca jurnaliştii să meargă pe Drumul Judeţean 603, ca să vadă stadiul lucrărilor cu fonduri europene.

“Domnul Mustăţea poate merge şi dumnealui cu noi, dar eu îmi doresc doar să nu piardă banii de la Uniunea Europeană pe acest proiect. Am înţeles, totuşi, că ar fi reuşit să obţină o prelungire, foarte bine. Consider că aceste deplasări îi vor da un imbold ca să se mişte mai repede”, a zis Cuc.

Altfel, el a luat în discuţie o altă temă importantă, aceea a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Sănătate asigurată prin apă curată”.

“La şedinţa din 22 iunie, la care eu nu am putut participa, am înţeles că a suplimentat ordinea de zi cu un proiect pe acest subiect, dar a spus şi că ar fi sabotat. Tot dumnealui? Am intrat în posesia unei adrese de la Ministerul Fondurilor Europene, venită în 18 mai, prin care i se cerea ca instituţia pe care o conduce să-şi ia angajamentul, prin asumare oficială, a unor termene, la fel şi operatorul Apa Service. Termenul limită de aprobare a unui proiect, prin Consiliu, era 29 mai. Pe 27 mai primea o adresă de la Dumitru Beianu şi Florian Velicu(reprezentanţi ai ADI) prin care I se cerea să-şi dea acordul respectiv. Nu a făcut acest lucru, nu a propus proiectul aferent, deşi au trecut două şedinţe de la solicitarea respectivă”, a spus Răzvan Cuc, menţionând că, în opinia sa, aceasta este o dovadă de “neseriozitate”.

“Cei de la ministere nu ţin cont de refulările oamenilor politici. Nu aşa se face treabă, cu asemenea ambiţii politice, nu aşa va implementa şi finaliza proiecte importate cu bani europeni şi nu numai. Şi apropo, revenind inclusiv la DJ 603, îi reamintesc domnului Mustăţea că sunt proiecte moştenite…”, a mai declarat Răzvan Cuc.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ