Preşedintele PSD Giurgiu a făcut această declaraţie, joi, 25 iunie, în conferinţă de presă, fiind întrebat anterior dacă nu cumva, ca „imagine” mai ales pentru alegerile viitoare, ar fi mai bine pentru Partidul Social-Democrat să plece de la Guvernare (….şi să-i lase pe PDL-işti să-şi prindă urechile cu aceasta, în următorul an).

„Dacă puneţi în balanţă interesul PSD, probabil că da, dar noi ne gândim la oameni înainte să ne gândim la noi. Vrem stabilitate, să lăsăm în urma o economie stabilă şi cum să dăm ţara pe mâna celor pe care i-am dat jos, cu încuviinţarea oamenilor- sătui de măcelul făcut în primul rând cu veniturile lor-, în timp ce ei furau masiv, vedeţi retrocedările?”, a declarat Bădălău.

Senatorul giurgiuvean a mai spus că PSD nu se „ţine” de scaunele din Guvern şi nici că va rămâne la Putere, sub presiunea cuiva, dar nici că va face vreun compromis. „Nu vrem să stăm în condiţii de compromis, de presiune a celor care vor să dea la o parte democraţia ca să readucă dictatura. Altfel, în acest moment, tot ceea ce am propus, am realizat. Am reuşit să punem în aplicare toate măsurile, iar acest lucru a culminat, iată, cu adoptarea noului Cod Fiscal. PSD şi-a încheiat practic programul de Guvernare, dar nu consider că trebuie lăsată puterea pe mâna celor care au făcut dezastru, anterior”, a precizat senatorul.

Pe de altă parte, Niculae Bădălău a opinat şi că propunerea lui Iohannis în ceea ce-l priveşte pe Mihai Răzvan Ungureanu ca şef la SIE nu va trece. „PSD nu poate susţine o asemenea propunere, este inoportună. Preşedintele Iohannis nu s-a consultat cu premierul, nici în CSAT nu a fost introdus subiectul. Noi le-am spus oamenilor, odată, că MRU nu merită să fie în fruntea Guvernului PDL, şi pe bună dreptate, şi acum venim şi-l susţinem? Nu comentez declaraţiile lui Gabriel Oprea, e treaba dumnealui ce consideră, dar inclusiv cu UNPR am dat jos Guvernul portocaliu…”, a subliniat Niculae Bădălău.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.