Se lucrează de zor pe Podul Prieteniei. Aşa cum am anunţat anterior, de luni, 15 iunie, au fost impuse şi restricţii de trafic, adică circulaţia se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă. În acelaşi timp, zona este semaforizată, dar sunt pe pod şi piloţi de dirijare.

Având în vedere că a început sezonul estival, iar in perioada următoare se prefigurează o creştere a traficului de pasageri prin acest punct de frontiera, pentru evitarea aglomerărilor, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Giurgiu recomandă participanţilor la trafic să folosească şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria:

T.F. Vama Veche – jud. Constanţa;

T.F. Negru Vodă – jud. Constanţa;

T.F. Calafat – jud. Dolj;

T.F. Bechet – jud. Dolj

 „Menţionăm că la nivelul I.T.P.F. Giurgiu s-au dispus măsurile necesare pentru derularea formalităţilor de frontieră cu operativitate şi s-a luat legătura cu autorităţile de frontieră din R. Bulgara, în vederea stabilirii măsurilor care se impun în astfel de situaţii”, se arată într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.

De asemenea, şi angajaţii Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu vor lucra cu maximă operativitate.

„Se aşteaptă circa 2 minute la semafor, în staţia de taxare sunt toate arterele deschise. Nu credem că se va aglomera. Pe pod, timpul de aşteptare este de circa 3-4 minute, pe un sens şi pe celălalt”, ne-a spus directorul Agenţiei, Bogdan Bratu.

Lucrările de reparaţii capitale pe Podul Prieteniei sunt realizate printr-un proiect european ce va fi finalizat în decembrie anul acesta.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ