Este pentru prima oară, în ultimii ani, când o televiziune din oraşul şi judeţul nostru reuşeşte o asemenea ispravă. Vorbim despre Muntenia TV al cărei patron trebuie acum să scoată din buzunar 10.000 de lei pentru greşelile, iată- impardonabile, făcute de un moderator „nărăvaş”.

Pe site-ul CNA a apărut un comunicat de presă care sună aşa:

(după şedinţa din 18 iunie)

În aceeași ședință, Consiliul a decis aplicarea următoarelor sancţiuni:

– amendă în cuantum de 10.000 de lei societăţii TV MUNTENIA SRL pentru TV Muntenia din Giurgiu, fiindcă nu au fost respectate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi prevederile art. 40 alin. (1), (2) şi (3) din Codul audiovizualului;

Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire:

Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările

art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor
art. 54 (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e).

Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual

art. 40 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
(2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.
(3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

În perioada respectivă, a fost, într-adevăr, o sesizare făcută la CNA de către un om politic giurgiuvean faţă de declaraţiile unui reprezentant PMP, prezent într-o emisiune moderată de un cunoscut gazetar giurgiuvean. Este vorba despre un talk-show ce a rulat sub forma unei „Ediţii Speciale”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ