Aproape e de înţeles faptul că şefului de la judeţ, Vasile Mustăţea, i-ar putea fi ciudă că primarii au ales dezvoltarea, în loc de o „obedienţă” politică ce nu le-ar fi adus nimic, poate doar mult timp pierdut la uşa biroului dumnealui. Nu este de acceptat, însă, o atitudine pe măsura a ceea ce simte faţă de ei.

Adică nu din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean, instituţie ce are datoria, nu doar din punct de vedere moral, să-i sprijine pe edili, ca ei, la rândul lor, să ridice nivelul de trai al locuitorilor comunelor pe care le păstoresc. Pentru că, altfel, numai preşedinte de CJ nu mai este, ci doar un fel de „şef politic”, dar de funcţia asta tocmai a „scăpat”, ca să facă mai multă administraţie, a zis… Şi-apoi, nu pentru asta v-au votat oamenii.

Primarii giurgiuveni s-au plâns că Vasile Mustăţea i-ar fi ameninţat cu blocări de conturi, popriri şi aşa mai departe, dacă nu achită 2% cofinanţare pentru depozitul ecologic. Anunţul a fost făcut, vineri, 18 iunie, în conferinţă de presă, de către purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, Răzvan Cuc.

„Nu cred că scandalul, presiunile de acest fel, constrângerile, băgatul băţului prin gard etc. reprezintă soluţia de a-ţi ţine oamenii aproape. Dumnealui spune că primarii au fost ademeniţi cu OG 28. Păi, au fost depuse proiecte, au venit bani mulţi pentru localităţi, s-a văzut dezvoltarea. Dumnealui reacţionează politic acum? Pare o răzbunare politică, pentru că nu-i mai are pe primari. În loc să-i cheme să le vorbească despre oportunităţile privind programele cu fonduri europene şi cele naţionale, îi ameninţă?”, a spus Cuc.

Pe de altă parte, social-democratul giurgiuvean a declarat că, dacă vrea, Mustăţea are soluţia la acoperirea sumei respective. „Anul acesta, a primit de la bugetul naţional o sumă colosală, 600 de miliarde de lei vechi. Nu cred că era o problemă să vină în sprijinul edililor, să aloce banii pentru cofinanţări din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, urmând să-i recupereze ulterior, de la primării”, a subliniat Răzvan Cuc.

Şi dacă nu vorbim de ambiţii politice la CJ, cum se explică faptul că, de exemplu, în cazul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru master-planul de apă-canal, cum de a putut să plătească din bugetul propriu al CJ şi ceea ce datorau comunele ce fac parte din acest ADI?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ