Unii vin pe jos, mulţi din capătul celălalt al oraşului iar cei mai mulţi sunt însoţiţi de copiii lor. Au sacoşele şi caserolele la îndemână, mulţumind pentru masă. Copiii aşteaptă, pe margine, ca ai lor părinţi să le aducă o masă caldă, alcătuită mereu din două feluri de mâncare.

La Cantina de Ajutor Social Giurgiu sunt pregătite, în prezent, porţii pentru 150 de oameni sărmani, fără venituri sau cu venituri foarte mici şi cu mulţi copii. De altfel, dintre beneficiari 130 sunt copiii lor.

“Sunt ascultători, vin, zilnic, îşi iau mâncarea, în linişte. Unii servesc masa aici, mai ales cei cu copii mici. Se pare că numărul lor va creşte în următoarea perioadă. Asta este, sunt oameni amărâţi iar mâncarea aceasta pe care o primesc gratuit vine ca o mană cerească”, spune şeful Cantinei, Constanţa Ioniţescu.

Mâncarea este pe placul celor care o primesc gratuit. “Este ca aurul pentru noi. E foarte bună, curată, şi ne ajută mult să o primim. De exemplu, eu nu am niciun venit, doar alocaţia copiilor şi le duc şi eu, în fiecare zi, mâncare caldă şi gustoasă”, ne-au spus o beneficiară.

Zilnic, pentru fiecare dintre giurgiuvenii care merg la Cantina de Ajutor Social Giurgiu, sunt alocaţi de la bugetul local 13 lei.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.