Opinia a fost exprimată, joi, 11 iunie, în conferinţă de presă, de către liderul PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău. El a menţionat că această moţiune de cenzură a PNL nu se justifică în vreun fel.

“Avem un Guvern care a reuşit să facă tot ceea ce a promis în campanie. De la readucerea salariilor şi pensiilor la nivelul dinaintea tăierilor PDL-iste, la reducerea CAS, reducerea TVA la alimente, şi până la noul Cod Fiscal, Codul Silvic. Absolut toate obiectivele au fost realizate, într-adevăr cu două excepţii: modificarea Constituţiei şi reforma în administraţia publică. Dar, acestea nu au trecut de Parlament, unde era nevoie de voturile a două treimi. Acest lucru nu s-a putut din cauza ruperii USL”, a zis Niculae Bădălău.

Senatorul giurgiuvean a spus că acum se lucrează la un nou program de guvernare, pentru finele acestui an şi începutul lui 2016.

“Avem o creştere economică de 4,3%, cea mai mare din Uniunea Europeană, am primit şi 4 miliarde de euro pentru autostrăzi, tot de la UE, după 3 ani de discuţii juridice pe această temă. CFR Marfă şi CFR Călători, am aflat, sunt pe plus, pentru prima dată în ultimii 25 de ani. Guvernul Ponta a demonstrat că poate să gestioneze bine problemele ţării(…) Şi-a îndeplinit obiectivele şi va face, în continuare, ceea ce este mai bine pentru români”, a mai declarat şeful PSD Giurgiu.

Tot el a spus şi că Victor Ponta nu îşi dă demisia nu pentru că se agaţă de scaunul acela, ci pentru că are o responsabilitate faţă de români. “Cum să dea guvernarea pe mâna acelora care au prăduit ţara? Cum să dea ţara pe mâna unora ca Blaga, Predoiu care au semnat pentru tăierea pensiilor şi salariilor? Cum să dea instituţiile iarăşi pe mâna lor, ca să facă iar prăpăd cu retrocedările şi nu numai? Consider că nu există, în acest moment, un guvern care să-l poată înlocui pe actualul. Cum să fim de acord să revină cei pe care i-am dat jos alături de românii care i-au sancţionat prin vot? Ce-or să facă, o s-o pună la Ministerul Dezvoltării pe Udrea?”, a subliniat Niculae Bădălău.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ