64 de persoane, printre care directori şi director adjuncţi de şcoli şi licee din Giurgiu, au fost trimise în judecată pentru fraudarea Bacalaureatului din 2013, a anunţat astăzi, Parchetul General, pe site-ul instituţiei.

De asemenea, mai sunt cercetaţi şi funcţionari ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, cât şi profesori evaluatori. Printre acuzaţiile din dosar se numără trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare de mită sau fals material în înscrisuri oficiale. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în perioada august-septembrie 2013, cadrele didactice inculpate au creat un sistem de fraudare a sesiunii din toamnă a examenului de bacalaureat, la nivelul mai multor centre de corectare.

Astfel, cei cu funcţii de conducere inculpaţi în dosar au fost contactaţi de părinţii unor candidaţi sau persoane interpuse. Aceasta, pentru a asigura promovarea examenului de bacalaureat a unor candidaţi prin mijloace ilicite. În schimb, erau oferite sume cuprinse între 100 şi 1.000 euro pentru fiecare candidat, în raport de numărul de probe susţinute. În acest sens, cadrele didactice au stabilit un sistem de semne şi parole ce au fost transmise candidaţilor. Tinerii, la rândul lor le-au inserat în conţinutul lucrărilor de concurs pe prima pagină, ultimul rând. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Giurgiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ