Aşa cum era firesc, după toate speculaţiile apărute în presa locală, cu privire la cine ar putea fi noul şef al PSD Giurgiu, după ce, săptămâna trecută, senatorul Niculae Bădălău şi-a dat demisia din această funcţie, astăzi, în conferinţă de presă, reprezentanţii social-democraţilor giurgiuveni au venit cu precizări.

Purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, Răzvan Cuc, a declarat că deşi unii, inclusiv lideri seniori ai altor partide, încearcă să creeze impresia că în organizaţia social-democraţilor ar fi o „luptă” politică, nu este deloc aşa.

Lupii tineri au reuşit să scoată <<la rampă>> lideri ai unor alte partide care n-au altceva de făcut decât să dea pronosticuri în privinţa formaţiunii noastre. În primul rând, trebuie să spun că lupii tineri nu vor să înlocuiască actuala generaţie, ci vor să facă, alături de această, o echipă puternică şi competentă. Indiferent ce speculaţii se fac cu privire la şefia PSD Giurgiu, că e Marian Mina, că e Răzvan Cuc sau Alexandru Andrei ori Cristian Marciu, noi tot o echipă suntem. Ne consultăm, ne sfătuim şi, dacă au dorit să intrăm într-o competiţie politică internă, n-au reuşit”, a spus Cuc.

El a precizat că, de fapt, s-a demonstrat că senatorul Niculae Bădălău este singurul lider politic din Giurgiu care chiar a promovat tineri, în funcţii politice sau administrative, tineri care mai au de învăţat, dar care sunt dispuşi să o facă.

“Acesta este un semnal de alarmă pentru ceilalţi tineri de la celelalte partide. Iată, din păcate, seniorii lor nu-i promovează în vreun fel. Sintagma aceasta de lupi tineri i-a speriat pe cei care au căpuşat politica locală. Revenind, echipa PSD rămâne unită, mergem mai departe cu toate proiectele noastre. Nu este nicio competiţie aici, ci o conlucrare perfectă iar acest lucru se va vedea”, a subliniat Răzvan Cuc.

LĂSAȚI UN MESAJ