Ca să se afle în treabă. Aşa s-ar putea explica gestul Opoziţiei de a depune o moţiune simplă pe tema agriculturii. Pe acest subiect a comentat, în conferinţă de presă, joi, 28 mai, purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, Răzvan Cuc.

„După cum ştiţi, moţiunea este un exerciţiu democratic normal, dar cei de la PNL, de fapt PDL, au folosit-o ca un exerciţiu de imagine. Au reuşit să ducă în derizoriu un instrument democratic. Acţiunea lor a fost, de altfel, depusă şi într-un moment prost, tocmai fusese aprobat de Comisia Europeană Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, unul dintre cele mai importante programe cu fonduri europene care, practic, vin să susţină sistemul şi politica agricolă pentru următorii 6 ani ”, a spus Răzvan Cuc.

El a precizat că mai ruşinos este că dintre semnatarii moţiunii, prea puţini au mai şi votat-o.

„Am luat şi noi statisticile de la Senat şi acestea arată că, din cei 52 de semnatari ai moţiunii, pentru legea 145, au votat doar 13 senatori PNL şi pentru Ordonanţă au votat doar 16. Deci, practic, moţiunea nu a fost votată decât de 43, restul absentând de la vot. În momentul în care orice partid vine şi inţiază o astfel de moţiune, cred că ar fi fost normal şi dacă ar fi avut fundament realist să se fi prezentat la votul final pentru a-şi susţine propriul proiect”, a mai afirmat Cuc.

Moţiunea simplă a PNL cu tema: „Să oprim jaful! Agricultura ţării şi peste un milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta!” a fost respinsă cu 43 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” şi două abţineri.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ