Este suma oferită din Fondul European de Dezvoltare, program ce finanţează un amplu proiect, „Antreprenoriatul- Oportunităţi pentru un viitor mai bun”, desfăşurat în mai multe judeţe din Sud Est şi din regiunea Sud Muntenia. La Giurgiu, o întâlnire de prezentare a acestor oportunităţi a fost găzduită, ieri, de Centrul de Afaceri Transfrontalier „Danubius” Giurgiu.

Aşadar, proiectul are drept grup ţintă 500 de persoane, cu vârsta peste 18 ani, fiind împărţite în mai multe categorii, pe vârstă şi studii, dar fără să fie făcute diferenţe între urban şi rural.

Beneficiarii vor putea urma cursuri de antreprenoriat, formare profesională, iar 40 dintre cele mai bune planuri de afaceri vor fi finanţate.  „O veste bună este că sigur câte două planuri din fiecare judeţ vor fi selectate, aşa că nu plecăm la drum cu şanse inegale. Am venit şi la Giurgiu deoarece este ştiut, aici, gradul de ocupare este redus”, le-a spus celor peste 20 de persoane prezente la discuţiile de la Centrul de Afaceri Giurgiu.

Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să facă o afacere cu bani europeni, prin intermediul acestui proiect, se numără crearea unei noi întreprinderi şi să existe minimum doi angajaţi care să fi terminat şcoala anterior anului 2014. Planul de afaceri trebuie, însă, depus vineri, 22 mai, cel târziu.

Puteţi accesa site-ul www.antreprenoriatpentruviitor.ro pentru mai multe informaţii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here