Aflat, recent, la Giurgiu, într-o vizită de lucru, ministrul delegat pentru Dialog Social a anunţat şi că respectiva creştere economică, înregistrată anul acesta, completează încasările la bugetul de stat, doar din TVA, cu 800 de milioane de euro.

“Această încasare suplimentară la bugetul de stat este clar din marea evaziune fiscală pe care încercăm, pas cu pas, să o oprim. Cât vom reuşi, depinde de noi toţi, şi consumatori şi furnizori, sindicate şi patronate, inclusiv de administraţia locală şi de cea centrală. De aceea, anul 2015 poate fi aşa cum ni-l dorim cu toţii, mult mai bun decât 2014. Semnalele sunt foarte bune. Sperăm că vom şi putea folosi aceşti bani pentru că am văzut că există, din păcate, blocaje la nivel de instituţii de stat, angajaţi care refuză să semneze unele documente şi sunt întârzieri masive în folosirea banilor publici. Altfel,am transmis şi colegilor de la Giurgiu, din Comisia pentru Dialog Social, că putem discuta azi şi de măsuri bune pentru populaţie după sacrificiul de 3 ani pentru creşterea economică”, a subliniat ministrul Liviu Pop.

 

LĂSAȚI UN MESAJ