Unul dintre concurenţii Festivalului Naţional „Ritmuri de Toacă”, desfăşurat, astăzi, la Biserica „Buna Vestire” din municipiul Giurgiu, a fost şi Ionuţ Cocoş, cunoscut de noi de la una dintre ediţiile emisiunii televizate menţionate.

Tânărul a şi câştigat locul I, aici, la Giurgiu, şi pe bună dreptate, pentru că felul în care a reuşit el să bată toaca a smuls ropote de aplauze ale celor care au fost prezenţi la eveniment. Ionuţ Cocoş a acceptat să ne ofere şi un scurt interviu, chiar imediat după ce a fost în concurs. “Sunt din judeţul Ialomiţa, din comuna Vlădeni şi sunt elev al Seminarului Teologic din Constanţa. Este al treilea an când particip la acest festival. Am mai participat şi la altele, dar nu de bătut toaca. Acest instrument ne duce pe noi cu gândul la răstignirea Mântuitorului Hristos, când în palmele Sale au fost bătute cuiele păcatelor noastre. Atunci când oamenii aud toaca să se gândească la mântuire, la Dumnezeu”, ne-a spus Ionuţ Cocoş. _DSC0038-001 _DSC0040-001 _DSC0041-001 _DSC0043-001

_DSC0047-001Alături de alţi 8 tineri, de la seminarii din Ialomiţa, Buzău, Constanţa, Dorohoi şi Giurgiu, au participat, aşadar, la cea de-a X-a ediţie a unui concurs iniţiat de profesorul Maria Băiatu şi organizat de Episcopia Giurgiu, alături de autorităţile locale, cu ocazia sărbătoririi Hramului Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu.

Toţi elevi seminarişti şi au plecat cu un premiu. Au fost, aşadar:

3 Premii I : Cocoş Ionuţ – Seminarul Sf. Cuvios Dionisie Exigul din C-ţa

Condurachi Cristian – Seminarul Teologic Teoctis Patriarhul din Giurgiu

Afalter Valentin – Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob din Dorohoi

3 Premii II :    Biţică Valentin – Seminarul Teologic Chesarie Episcopul din Buzău

Ivănuş Lucian – Seminarul Teologic Teoctist Patriarhul din Giurgiu

Radu Cosmin – Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Solobozia

3 Premii III:     Mafteiu Neagu – Seminarul Teologic Chesarie Episcopul din   Buzău

Avram Alexandru – Seminarul Giurgiu

Fisie silviu – Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Slobozia

Elevii seminarişti au primit medalii, diplome şi recompense în bani, toate acestea fiind asigurate de Primăria mun. Giurgiu, Episcopia Giurgiului şi Seminarul Teologic Teoctist Patriarhul din Giurgiu.

C.S.

 

LĂSAȚI UN MESAJ