O expoziţie de-a dreptul specială va fi vernisată, la Muzeul Judeţean “Teohari Antonescu”, sâmbătă, 16 mai, cu ocazia Nopţii Muzeelor.

Invitat la noi de muzeograful Florian Breazu, un colecţionar din Bucureşti, inginer Cristian Dumitru, dintr-un hobby, desigur, a reuşit, în 30 de ani, să colecţioneze 12.000 de piese, jucării din anii 1900-1980.

Vorbim despre maşinuţe, trenuleţe, celebrele seturi de bucătării, băi în miniatură, din tablă, broscuţele care funcţionau dacă le învârteam cheia, vapoare, arme, avioane, căluţii din lemn, trotinete din fier. În conferinţă de presă, marţi, 12 mai, colecţionarul a spus că, deşi a fost cu jucăriile şi în alte muzee din ţară, la noi a beneficiat de un spaţiu mai generos.

“Eu am vrut să refac copilăria românească. Circa 90-95% dintre jucării din România au fost cumpărate din magazinele româneşti. Este mai degrabă o colecţie sentimentală, dar, alături de prieteni de-ai mei, înfiinţând Asociaţia Muzeului Jucăriilor, facem demersuri şi pentru obţinerea unui sediu”, a spus Dumitru, referindu-se la amenajarea, în Capitală, a unui Muzeu al Jucăriilor.

În paralel, la Muzeul Judeţean “Teohari Antonescu”, va fi expusă şi o colecţie de fotografii, tot a lui Cristian Dumitru, imagini ce surprind copii şi jucăriile lor preferate, din 1900 şi până la 1970.

Expoziţia va rămâne deschisă timp de o lună.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ