Aşa vor fi social-democraţii giurgiuveni şi partenerii lor, în speţă aceia care sunt şi consilieri judeţeni, a spus, în conferinţă de presă, vineri, 8 mai, vicepreşedintele Cristian Marciu.

„Grupul nostru de consilieri judeţeni, PSD, PC şi PLR va urmări în continuare ca ceea ce s-a propus a se realiza cu banii din bugetul pe 2015 să fie dus la îndeplinire, de la reparaţii, investiţii şi până la dotări la Spitalul Judeţean, Bibliotecă, Teatru şi nu numai. Vrem ca banii să fie cheltuiţi judicios, în interesul cetăţenilor judeţului Giurgiu”, a spus Marciu.

Social-democratul a precizat că propune, de asemenea, colegilor săi să urmărească îndeaproape desfăşurarea lucrărilor pe drumurile judeţene. „Atât cele propuse şi obţinute prin OG 28, respectiv 34 miliarde de lei vechi pentru patru lucrări, cât şi pe cele reprezentând întreţinere DJ-uri prin intermediul Direcţiei Judeţene de Transport. În continuare, în baza discuţiilor pe care le vom purta cu ceilalţi colegi din Consiliul Judeţean, vom sprijini toate proiectele care sunt în favoarea dezvoltării judeţului nostru”, a subliniat vicepreşedintele PSD şi al CJ Giurgiu.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here